Recunoaște. Ai intrat să citești pentru că nu-l cunoști pe Lucian și ce ar putea el să spună nou despre USR. Lucian Chiriloi e prietenul meu. L-am cunoscut pe vremea când nu avea nici în clin, nici în mânecă cu politica. Nu era implicat activ politic, adică. Pentru că despre politică, în general, știa multe.
A terminat Facultatea de Istorie, a trecut prin diverse job-uri, locuri de pe glob și situații inedite. Eu l-am cunoscut pe când lucram la call-center și, repet, pe când nu era implicat în politică.
Mulți ani mai târziu, în prezent, Lucian e implicat activ, membru USR și Secretarul filialei USR Galati. Știu. Unii sunt fani înrăiți USR, alții aruncă cu pietre. Ca la orice partid, de altfel.
Interesant la USR e creșterea pe care a avut-o, din 2015 (USB), respectiv 2016 (actualul USR), până azi. În aproximativ 4 ani, a ajuns de la un partid adolescent, la a treia forță politică din România.
N-am vrut să fac nici apologia partidului, nici poveste seacă, pur informativă. Așa că l-am întrebat pe Lucian următoarele:
Ce te-a făcut să te înscrii în USR?
Alegerile locale din 2016. Îl urmăream pe Nicușor Dan în circul mediatic de atunci. Mă minunam cum PNL-ul își punea piedică singur și mă întrebam dacă în București se fumează legale. Apoi a fost circul de la Sector 1, unde Clotilde a pierdut la număratul voturilor.
Ieșise, cred, în ultima săptămână de campanie, știrea că USB va încerca să devină USR, o extindere națională. Și am întrebat un prieten, afiliat MUR (Mișcarea Uniți Realizăm), dacă știe pe cineva în USB. Și, din vorbă în vorbă, cam la 2 săptămâni după Locale, eram printre primii gălățeni care se întâlneau cu un tip de la București pentru a vedea/sonda extinderea USB în teritoriu.
Nu era vorba de nicio ideologie, de niciun program. Pur și simplu, mi se cam tăiase maioneza. E ușor să fii părerolog pe Facebook și din canapea și să le știi pe toate din tastatură. Așa că mi-am zis să văd dacă am suficient sânge în instalație cât să mă dau jos din pat, să ies din zona de confort și să văd cum pot să i-o întorc PSD-ului.
Local, urmărisem (ne)campania din Galați. Am votat independenți la Consiliul Local/Consiliul Județean. La Primărie, cred că l-am votat pe Stan. Oricum, sigur nu Puky. (n.r. – Ionuț Pucheanu, primar Galați)
Cel mai jenant moment de când te-ai înscris în USR?
Au fost vreo 2 sau 3. Cel mai? Debarcarea lui Nicușor Dan, cred. Cel mai recent – ăla cu votul de aiurea de acum 2 luni, când s-a votat pe ”încredere”. Au fost momente când m-am întrebat dacă sunt unii mai idioți decât este legal sau m-am lovit eu la cap și nu mai știu să citesc. Jena cred că vine mai mult din direcția lui ”băi, noi parcă ne lăudam că suntem mai cu moț și ne punem piedică singuri”.
Cel mai amuzant moment în USR, pentru tine
Eram la Tecuci, strângeam semnături pentru Fără Penali. Anunțasem de vreo săptămână pe Facebook că venim, încercam să realizăm o masă critică. Era și mail către Primăria Tecuci și Poliția Locală, cred, că venim (era tâmpenia aia, cu adunatul de semnături pe domeniul public, intimidări).
Oricum, pe la 9 eram în Parcul Central din Tecuci, vreo 15 oameni. Și liniște, pace, noi și floricelele. Nici zare de om (era sâmbătă parcă).
Ei, și apare un ”nea` Gigi” – 1.50 pe tocuri, cămașă albă băgată în chiloți, să fie întinsă, burtică ridicată, mers de om înalt, grizonat spre alb, ”omul important”.
Eu, politicos: ”Bună ziua, sunt Cutare, strângem semnături pentru…”
El, ”Godzilla pe pastile” – cine sunt, cine mi-a dat voie, sunt un nesimțit… mă rog, circul de pe lume. Și cheamă Poliția Locală.
Am aflat că era nu știu ce consilier local PSD de vreo 15 ani, tipul de om care, dacă nu era partidul, își mânca de sub unghie. Și vine Locala, ăsta făcea ca pisica la frizerie în parc. Și dau ăștia cu nasul de 3 legitimații de parlamentari, 2 de la comisia de apărare și ordine publică și 1 de la comisia juridică.
Dacă aveau coadă, cred că o făceau elicopter. Erau prinși între piticul atomic și 3 parlamentari.
În toată discuția aia, am făcut un filmuleț de vreo 2 minute. Ei, și să vezi distracție – viral de vreo 100k, și începuse să vină lumea în parc să semneze, de ziceai că e concert.
Seara, în mașină, ne gândeam să îl întrebăm pe consilierul ăla dacă nu vrea în USR, că ne făcuse mai multă reclamă și ne adunase mai multe semnături decât sperasem.
Care ți se pare cel mai interesant politician (indiferent de afilierea politică)?
Seidler de la USR. E zen omul și îți explică până se asigură că ai înțeles și apoi o ia de la capăt. E un fel de ceasornic elvețian, pus pe repeat.
Rodeanu – inofensiv și sfios că o fată mare. Să te ferească sfântu’ să îi zici de legea educației profesionale! Mi-a crescut părul într-o ședință, cât într-o lună.
De Orban mi-a plăcut în 2016, când s-a dus la DNA fără circ.
În rest, nu prea am la cine să mă uit.
Local? Îl urmăream pe Găvănescu de la PNL, dar pe undeva s-a pierdut pe drum.
Dacă USR ar fi un ziarist/jurnalist, cine ar fi?
Ar fi Urich din Daredevil: dedicat până la obsesie meseriei, în stare să își susțină ideile, chiar dacă înseamnă dispariția fizică din politică. Au fost momente în care USR a trecut pe lângă marginea prăpastiei, dar nu a renunțat la ideea de la care a pornit.
Publicul reproșează multe USR-ului. Și pe bună dreptate. În primul mandat, început în dec 2016, cu o putere de 8% în Parlament, nu a făcut nimic. Sunt ”convins” că am fi aflat în continuare de toate derapajele de la tribuna Parlamentului, de toate tâmpeniile din administrațiile locale, și tot așa.
Știu că în USR Galați majoritatea e formată din bărbați. De ce crezi că femeile tind să nu adere la USR?
În Biroul Local este o singură doamnă. În Biroul Județean, niciuna. Ca membri, sunt mai multe decât pare.
Avem 2 doamne, președinte de filială la Buciumeni și Foltești, alte 4 sunt Vice la Cosmești, Foltești, Nămoloasa și Umbrărești. Este și o filială formată doar din femei. Fiecare după gradul de implicare pe care îl poate avea.
Activismul politic la USR este pe bază de voluntariat, nu este remunerat și nici nu avem un sistem de ”parandărăt”.
Nu am stat să despic firul în patru pe chestia asta. Pentru că, la fel de bine, mă pot întreba de ce posesorii de câini sunt mai numeroși decât cei de pisici, de ce are Barna 2.10 înălțime sau de ce unii au motor pe motorină și alții pe benzină.
USR Galați se implică (cel puțin pe Facebook ) în a-i bate obrazul lui Pucheanu. Concret, ce s-a rezolvat de când ați început campania (anti-Pucheanu) ?
Concret? Nimic.
USR Galați nu are consilieri locali, ca să poată propune o hotărâre de Consiliu Local. Iar parlamentarii, deși au o reprezentativitate mai mare, nu pot propune nimic (Codul Administrativ, art. 136. alin. 1).
Singura modalitate este ”inițiativa cetățenească”. Adică numeri paiele cu mănuși de box pe mâini și, când termini, anunți.
După știință mea, nicio inițiativă cetățenească de la Galați nu a fost transpusă în Hotărâre de Consiliu Local vreodată, nu mai zic să devină și operativă. Acum, cam ce șanse de succes ar avea o ”inițiativa cetățenească”, sprijinită de USR către Puky&Co?
Cât am bătut toba (și o vom face și pe viitor) despre derapajele din Primărie, unii s-au inflamat și cam atât.
Despre o cale legală – DNA Galați nu exista nici pe vremea lui Kovesi, darămite acum. Toate trăsnăile pe care noi le-am adus în față publicului, așa au rămas – de la lucrări de mântuială sau pur și simplu stupide (Zona Spicu, Pavajul de la Dunărea și Potcoava), la contractele lui Gafton (finul lui Puki și șef la TSD Galați, la aplicația Galați City App, care a rămas cu știrile în 2018; și este o lista atât de lungă.
Cetățenii află, reacționează. Bine ar fi să acționeze și la vot. Dar, dacă merg pe principiul ”a furat, dar a făcut”, se vor mulțumi cu kilul de făină metaforic, față de apartamentul din blocul ”albastru” de la Miorița.
USR s-a definit că partid de centru-dreapta modern. Ce are de gând pentru minoritățile sexuale?
Iar eu mă definesc că elicopter Apache. Trecând peste derapajele talibanilor din ambele extreme, chiar contează ce face X sau Y în dormitor? Adică, dacă X este albastru, portocaliu sau căcăniu și are un fetiș cu veioza, înseamnă că este un șofer de tir mai bun sau mai slab?
În ceea ce mă privește, toți oamenii sunt egali. Aceleași drepturi, aceleași obligații. Deci, nu am nimic împotriva uniunii civile. Cetățenia nu este condiționată de ce faci, cu cine și de câte ori.
Toate minoritățile trebuie să fie protejate. În același timp, trebuie avut în vedere să nu cădem în extremă cealaltă, ca valorile/ideile/principiile unei minorități (oricare ar fi ea) să fie impuse majorității.
Pentru USR contează toți cetățenii, cu drepturi și obligații egale, indiferent de culoare pielii, credință, orientare sexuală sau mai știu eu ce alt criteriu de separare.
Nicușor Dan. Mai are vreo legătură cu USR sau nu?
Din câte știu eu, la USR București este în continuare apreciat și cred (nu sunt sigur) că se colaborează și pe parte civică cu el. De altfel, mulți din USR București și-au manifestat deschis susținerea electorală pentru Nicușor Dan la viitoarele alegeri locale. În afară de asta, nu știu. La Galați au rămas o amintire plăcută și un sentiment pozitiv despre el.
Ce crezi despre Alianța USR-PLUS?
Este o alianța a USR cu Cioloș&co. La cererea publicului, a fost făcută această alianța. Fiind 2 organizații care își trag seva din același bazin cetățenesc, oarecum. Acum, USR joacă, centrează, taie bilete, vinde semințe, aprinde lumina, duce gunoiul, iar PLUS mai deschide ușa, din când în când, să ne întrebe dacă suntem acasă.
Ce caută în continuare voci gen Caramitru în USR?
Dacă cineva este în contradicție cu valorile/ideile personale, poți oricând să schimbi canalul. Eu, habar nu am ce spun Mike Neamțu, Adrian Năstase sau Mircea Badea pe Facebook, la tv sau la non-stop-ul de la colț.
Din câte știu, Caramitru și-a dat demisia din USR. Chiar și așa, ne este comod să punem o etichetă generală. Suntem scutiți, astfel, de efortul gândirii. E mai ușor să zici ”Ce tâmpiți sunt USR-iștii, pentru că a zis ceva Caramitru”, decât să vezi ce au făcut Năsui, sau Drulă, sau USR Cluj, Arad, Galați.
Iar voci precum Caramitru, eu le consider necesare. De ce? Pentru că ne arată tuturor o linie roșie de demarcație. Ce facem acum? Să-i tai abonamentul la net sau cablul? Să fac petiție la Zuckerberg pentru că m-a ofensat Caramitru?
Pentru final, puțin amuzament. Dacă USR ar fi un film, o carte, o băutură, un fel de mâncare. Fă-ți de cap.
USR este și va fi o umbrela pentru toți, în ciuda etichetele auto-impuse. Așa că, pentru mine, USR este Apocalypse Now, văzut HD pe ecran de 80”, luni dimineață cu cafeaua rece, stând în firimituri de covrigei sărați, în timp ce ringtone-ul cu Darth Vader îmi aduce aminte să mă duc la birou.
Citește și: Robert Negoiță taie copaci vii și sănătoși. Cu zâmbetul pe buze