Președintele Pro România, Victor Ponta a avut o ieșire ironică la adresa lui Orban, cu privire la alegerile locale din acest an, mai ales în contextul epidemiologic, „pe bune, merită?”. Acesta precizează, încă o dată, momentul nepotrivit ales pentru alegeri, precum și faptul că altele trebuiau să fie prioritățile actualului guvern.
„Sunt absolut convins că prioritatea românilor în acest moment nu o reprezintă alegerile. Dacă aş fi fost astăzi prim ministru, dacă Iurie (Iurie Leancă – n.r.) ar fi fost prim ministru, am fi încercat ceea ce într-adevăr îi interesează pe oameni.
Cum e cu pandemia şi cu sănătatea. Eu vă spun de pe acum, e clar că e o politică. La început putea să fie aşa, o greşeală, dar pare că e o politică în România să nu se facă teste. Noi testăm 10% din cât testează Italia, Spania sau Franţa şi după aceea anunţăm că avem acelaşi număr de cazuri sau un pic mai mic.
Până pe 27 septembrie, ca să nu se vadă numărul real de îmbolnăviri, nu o să avem teste în zona publică finanţate de stat, aşa cum ar fi normal. Cei care au nevoie să plece din ţară sau au o altă problemă stringentă se duc în privat, plătesc o sumă importantă pe care nu şi-o permit mulţi oameni.
Eu am un salariu bun de parlamentar, dar nu aş putea să fac un test pe săptămână, că e scump şi statul nu-ţi decontează acest test.
Atunci ţinem numărul de teste foarte jos şi din cauza asta suntem pe primul loc în Europa la cazul testelor, pentru că guvernul în mod intenţionat nu vrea să facă teste ca să ne arate ce bine e şi că nu e nicio problemă cu alegerile”, a declarat Victor Ponta în cadrul unei conferinţe de presă la Botoșani.
„Pe bune, merită?”
Acesta a acuzat autoritățile cu privire la numărul mare de cazuri de infectare, mai ales în perioada în care România se afă în campania electorală.
„Foarte mulţi oameni s-au infectat şi se vor infecta în timpul campaniei electorale. Cât de mult te păzeşti, cu mască, cu dezinfectant, cu stat cât putem mai răsfiraţi, foarte mulţi se vor infecta. Gândiţi-vă la cei care merg la secţiile de vot. Sunt 18.500 de secţii de vot. În fiecare secţie de vot sunt cel puţin 15 oameni de la partide, preşedinte, vicepreşedinte, jandarm, care stau de dimineaţa până noaptea acolo.
Încep şcolile, toată lumea spune că atunci va creşte numărul de îmbolnăviri, se reîntoarce lumea din vacanţe, vine vremea rea, încep gripele de sezon, şi noi în loc să ne ocupăm de chestiile astea care şi aşa sunt greu de gestionat, îi facem plăcerea lui Orban să facem alegeri. Ca să ce? Facem alegeri ca să nu se mai aleagă Chirică de la PSD ci să se aleagă Chirică de la PNL. Pe bune, merită?”, a mai spus Victor Ponta.
Reamintim că Victor Ponta a fost suspect de Covid, testul acestuia fiind negativ.
Citește și: Ponta, negativ la Covid, acuzator la adresa guvernanților