După șase luni de școală online, de acasă, și încă două luni de vacanță, Rareș Bogdan abia așteaptă să-și ducă copilul la școală. De altfel, potrivit spuselor lui Rareș Bogdan, sentimentul ar fi reciproc, propriul copil declarându-i, probabil sătul de atâta campanie electorală, că-și dorește cu ardoare să revină pe bancile școlii, acolo unde nu există nici tristețe, nici încrâncenare.

”Absolut, abia aștept să-l duc la școală. De șase luni a făcut școală doar online, de două luni e în vacanță, abia așteaptă și el să meargă la școală. Am încredere că lucrurile vor intra în normal și îi invit pe toți românii să înțeleagă că, din păcate, trebuie să ne obișnuim să trăim cu acest virus, cel puțin până va apărea vaccinul. M-am uitat pe un studiu chiar în seara asta și 74% dintre părinții celor 3.200.000 de elevi își doresc să-și ducă copiii să facă școală în sălile de clasă, sigur, respectând toate normele de igienă, de distanțare, dar în sălile de clasă. 14% dintre români doresc să facă copiii lor doar școală online, iar diferența de până la 100% doresc să fie sistemul mixt”, a declarat Rareș Bogdan.

Rareș Bogdan este de părere că ar fi păcat ca o întreagă generație să se piardă din pricina unei pandemii

Cu toate că pandemia de Coronavirus nu prea ne dă de ales, europarlamentarul PNL este de părere că locul copiilor este la școală, pe băncile din sălile de clasă. De asemenea, acesta a mai declarat că, în ciuda situației epidemiologice grave din alte țări ca Marea Britanie sau Franța, s-a decis începerea școlii.

„Eu am fost mult în țară, copiii sunt în fața blocului, dacă e să luăm distanțarea, nu va fi mai puțin la școală. Copiii trebuie să facă școală, fără școală, un popor se îndobitocește.

Sunt de acord că ar fi necesar ca în următoarele zile cei care au ținut stindardul părții de comunicare pe zona medical-sanitară în aceste cinci luni de pandemie, să fie mai prezenți în spațiul public pentru că nu va putea suplini premierul, ministrul Învățământului, vicepremierul această lipsă a domniilor lor.

Există o anumită teamă. Vedem ce s-a întâmplat în Franța, Marea Britanie a decis începerea școlilor cu orice risc, statul New York a decis începerea școlilor cu orice risc. Probabil aceștia (cei care se tem – n.r.) se gândesc la ce se poate întâmpla, la cât de multe infectări vor fi, dacă se vor închide săli de clasă sau se vor suspenda pe două săptămâni cursurile și vor trece pe online.

Nu putem să ne permitem să ratăm o generație, nu se poate așa ceva. Această pandemie va ține mult și bine”, a mai spus europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan.

Citește și: Raluca Turcan: „Şcoala nu este facultativă”

#News