Proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din școlile de stat din Bucureşti are loc joi, 8 septembrie.
Aceasta este organizată la Colegiul Naţional „Şcoala Centrală”, centru special decis de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), se arată în comunicatul de presă transmis către AGERPRES.
98 de candidați înscriși
Pentru a obține funcțiile de director, respectiv director adjunct, 98 de persoane s-au înscris la examenul scris, care a început la ora 10:00 și are un timp limită de 120 de minute. Accesul în centrul de evaluare s-a desfășurat în intervalul orar 8:00 – 8:45.
„La toate activităţile din cadrul probei scrise participă, în calitate de observatori, reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale, reprezentanţi ai părinţilor şi elevilor, reprezentanţi ai cultelor şi ai agenţilor economici parteneri”, transmite ISMB.
Rezultatele probei scrise urmează să fie afișate în decursul aceleiași zile pe site-ul www.ismb.edu.ro şi la sediul ISMB, întrucât evaluarea se face la puțin timp după scurgerea timpului limită de 2 ore.
În ceea ce privește eventualele contestații, vor putea fi depuse electronic la adresa office@ismb.ro, pe 8 şi 9 septembrie, urmând a se soluționa pe 12 și 13 septembrie. Rezultatele finale ale probei scrise vor putea fi consultate pe site-ul www.ismb.edu.ro şi la sediul ISMB începând cu ora 16:00, în data de 13 septembrie.
Candidații vor susține și o probă de interviu
În continuarea probei scrise, organizate joi, concurenții pentru posturile de director și director adjunct vor susține și proba de interviu în perioada 22 – 29 septembrie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 30 septembrie.