PSD, PDL, ALDE, Pro România, sunt „cercuri” prin care Tăriceanu și Ponta s-au învârtit în anii trecuți. Acum, după alegerile locale, la care fiecare dintre partidele celor doi lideri au luat procente mai reduse decât se așteptau, au considerat că „pic cu pic se face oceanul” și au decis ca ALDE și Pro România să fuzioneze, devenind astfel Pro România Social Democrată.

„Este momentul să lăsăm de o parte orice ezitări şi să ne unim forţele pentru a opri actuala guvernare şi de a construi o alternativă. Vreau şi cred că putem să construim în jurul acestei echipe, cu sprijinul ALDE, o forţă capabilă să lupte şi să se opună măsurilor greşite pe care Guvernul PNL şi aliaţii săi le iau”, a spus Ponta, într-o conferinţă comună cu liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Ori toți, ori niciunul

Tăriceanu a explicat de ce a luat decizia de a-i refuza oferta lui Marcel Ciolacu de fuziune, care nu voia întregul partid, ci doar o parte dintre membrii ALDE.  

„Dl Ciolacu mi-a spus că ar fi dispus chiar să făcem o fuziune PSD-ALDE. Sunt câteva rațiuni pentru care am declinat această propunere. În primul rând, este o distanță ideologică foarte mare între cele două partide. Eu cred că era foarte complicat să armonizăm punctele de vedere. O să spuneți ‘Bine, dar și Pro România e de factură social-democrată’. Da, numai că Ponta când a fost premier a luat foarte multe măsuri de esență liberală, în sensul unui socialism modern. Al doilea motiv pentru care am refuzat propunerea dlui Ciolacu era că propunerea mă viza doar pe mine și câțiva colegi, ar fi înseamnat că vrem doar pentru noi o poziție politică și pe ceilalți colegi îi lăsam în urmă și eu nu pot accepta așa ceva. Ca atare, nu am acceptat această soluție”, a spus Tăriceanu.

S-au împărțit locurile pe liste

Ponta este de părere că noua formațiune ar putea obține 40 de funcții de parlamentari, 12 senatori și 28 de deputați, iar raportul dintre Pro România și ALDE pe lista de parlamentari va fi de 60-40.

„Nu va fi paritate. Avem criterii obiective bazate pe rezultatele obținute de fiecare partid. Raportul va fi 60-40 Pro Romania – ALDE. Victor Ponta va deschide lista în Bucuresti la Camera Deputaților, eu voi deschide lista la Senat”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Citește și: Ponta cel dorit, în alianțele post-electorale

#News