Liviu Dragnea este, a fost și va fi mereu un om dramatic. Expresii dramatice, gesturi teatrale, cam ce merge la publicul țintă: analfabetul funcțional. Din păcate, da, vorbim despre analfabetism funcțional crescut cu grijă, timp de mai bine de 30 ani, cu rădăcini adânci în comunism. Vorbim despre oameni care știu să scrie, să citească, dar nu înțeleg nimic nici din ceea ce citesc și nici din ceea ce scriu (ei sau alții).
Liviu Dragnea a știut din prima clipă cui urmează să se adreseze
Ce-i drept, PSD-ul lui Dragnea a picat, s-a reinventat cu Marcel Ciolacu, numit de unii „reformator”, de alții „pămpălău”, ca mai apoi să se retrezească și Liviu la viață și să-și facă propriul partid, cu mânuțele lui Codrin Ștefănescu.
Aseară, fostul lider PSD, actual păpușar al noului partid „Alianța pentru Patrie” a avut parte de cea de-a doua emisiune de când a fost eliberat din închisoare. În emisiunea cu pricina a ținut să-și amenințe adversarii politici că partidul său are deja suficienți membri cât să răstoarne guverne (s-a sugerat, nu s-a zis). În mod cert, Dragnea a uitat de existența AUR, asta dacă nu care-cumva, la un moment dat, vom fi martorii unei alianțe sau, de ce nu, chiar a unei fuziuni.
„S-au spus lucruri cutremurătoare”, scria acesta pe Facebook, imediat după emisiune. „Cutremurătoare”, iată un cuvânt care prinde la publicul amintit în primul paragraf.
Bag de seamă că în România încă funcționează genul acesta de limbaj. Altfel nu-mi explic cum un premier liberal, care ar trebui să fie opusul lui Dragnea, folosește cu atâta nonșalanță „wow” sau „lucruri fantastice”, ca mai apoi să se portretizeze în Superman, aroganță pe care nici măcar fostul „dictator” pesedist nu și-a permis-o. Deocamdată.
Citește și: Cronica unei… victorii anunțate