Un incendiu a izbucnit, sâmbătă seară, într-un bloc din municipiul Bârlad, pompierii intervenind cu trei autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD, potrivit g4media.ro.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, Marius Stanciu, până la sosirea echipajelor de intervenţie, peste 70 de locatari s-au autoevacuat
Pompierii militari au mai scos din bloc 40 de persoane, două dintre acestea având nevoie de îngrijiri medicale. „La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta violent la nivelul etajului trei, cel puţin trei garsoniere fiind cuprinse de flăcări. De asemenea, incendiul se manifesta violent şi pe holul imobilului, acolo fiind depozitată o mare cantitate de deşeuri. O persoană a fost transportată la UPU Bârlad, aceasta acuzând probleme cardiace. O a doua persoană a suferit un atac de panică şi o intoxicaţie minoră cu monoxid de carbon. Victima a primit primul ajutor în ambulanţa SMURD, ulterior aceasta refuzând transportul la spital. Pompierii au lucrat mai bine de două ore pentru lichidarea tuturor focarelor, evacuarea gazelor toxice şi fumului, evacuarea gunoaielor depozitate pe hol, precum şi pentru limitarea scurgerilor de gaze naturale”, a declarat Marius Stanciu.
În urma incendiului, zece garsoniere au fost afectate, precum şi tencuiala de pe holuri pe o suprafaţă de cel puţin 200 de metri pătraţi
. De asemenea, au fost degradate instalaţiile electrice şi de cablu TV şi trei contoare de gaze naturale. Conform reprezentanţilor ISU Vaslui, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost acţiunea intenţionată a unei persoane. Poliţiştii au demarat cercetări în acest caz şi urmează să stabilească împrejurările producerii evenimentului. Israelul declară stare de război în urma atacurilor Hamas din Fâşia Gaza