O femeie din Bihor este urmărită național, după ce a fost condamnată la 2 ani de închisoare cu executare pentru înșelăciune.Tânăra a cumpărat ceapă de peste 120.000 de euro din Polonia, dar nu a plătit cele aproape 30 de facturi emise pentru marfă, potrivit digi24.ro.
Pedeapsa dată de instanțele din Polonia în 2021 a fost recunoscută de statul român, femeia fiind de negăsit
În 2015, Adriana Ana Buda deținea o firmă iar in lunile aprilie, septembrie și octombrie ale acelui an, a cumpărat tone de ceapă, de la doi angrosiști de legume și fructe din Polonia. Pentru marfa importată, femeia urma să achite aproape 30 de facturi, în valoare totală de 123.000 de euro. Pentru că nu s-a achitat de datorii, femeia a fost dată în judecată de cei doi angrosiști.
A urmat un proces, iar în 2021, Judecătoria Districtuală din Zamosc și, ulterior, Curtea de Apel Lublin au decis ca românca să fie condamnată la doi ani de închisoare cu executare.
În cursul acestui an, autorităţile judiciare din Polonia au cerut omologilor români recunoaşterea pedepsei și executarea ei într-un penitenciar din România. Cererea a ajuns în luna septembrie la Curtea de Apel din Oradea, Aceasta a decis, pe 6 octombrie 2023, „executarea în regim de detenție pe teritoriul României a pedepsei de doi ani închisoare”. Femeia a făcut apel. Acesta a fost respins ca nefondat de Înalta Curte de Casație și Justiție. Drept urmare, femeia va sta 2 ani la închisoare. Pentru că este de negăsit, tânăra a fost dată în urmărire națională.2023, în topul celor mai călduroși ani din ultimii 125.000 de ani