Curtea Constituţională a ajuns iar la capitolul pensiilor speciale. Deși este renumită pentru viteza cu care a amânat subiectul, CCR va discuta în cursul zilei de marți, 8 decembrie, obiecţiile de neconstituţionalitate formulate de Avocatul Poporului şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) cu privire la impozitarea pensiilor speciale cu până la 85%.

Adică: paradisul fiscal ridicat din banii publici.

Mai mult decât atât, liderul deputaţilor PNL Florin Roman a insistat asupra amânării, declarând că este pentru a treia oară când CCR amână pronunţarea pe proiectul liberalilor care prevede impozitarea cu până la 85% a pensiilor speciale şi precizează că judecătorii Curţii trag de timp într-o speţă care îi priveşte direct. El a mai explicat că proiectul a ţinut cont de motivarea CCR referitoare la legea privind eliminarea pensiilor speciale.

CCR discută marţi sesizarea ÎCCJ şi a Avocatului Poporului privind impozitarea pensiilor speciale

Și discuțiile nu s-au dus doar de liderii Partidului Național Liberal. Reamintim faptul că, în data de 26 octombrie, deputatul USR Claudiu Năsui a declarat că în ultimele patru luni, în plină pandemie, peste 3 miliarde lei s-au dus pe pensiile speciale, în timp ce lumea aşteaptă decizia CCR pe această speţă.

Una din priorităţile USR este eliminarea acestor clase de privilegii în care unii români sunt buni de primit, iar alţii doar de plătit

”Obiecţiile de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, obiecţii formulate de Avocatul Poporului şi, respectiv, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională a amânat deschiderea deliberărilor pentru data de 8 decembrie 2020, având în vedere imposibilitatea constituirii completului de judecată şi faptul că la dosar încă nu au fost transmise punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, solicitate în temeiul art.16 alin.(2) şi art.17 din Legea nr.47/1992, precum şi toate informaţiile solicitate mai multor autorităţi publice în temeiul art.77 din Legea nr.47/1992”, arată un anunţ de presă al CCR, după şedinţa din 4 noiembrie.

Citește și: Ștefănescu: „Noul PSD este doar la centru”

#News