Într-o lume în care oamenii au nevoie de artă, un muzician ca David Bowie a venit ca o binecuvântare și ne-a bucurat sufletele timp de decenii întregi. Fiind unul dintre cei mai importanți cântăreți britanici, acesta a avut colaborări cu diverse trupe și artiști „monument” ai lumii, precum Queen, Placebo, Lou Reed, Cher, Iggy Pop, Pet Shop Boys, Bing Crosby, Mick Jagger sau Tina Turner.
De asemenea, dincolo de colaborările muzicale și cele 27 albume de studio, Bowie, pe numele său adevărat David Jones, a cochetat și cu cinematografia, două dintre cele mai importante apariții ale sale fiind în „The Man Who Fell to Earth” (Bărbatul care a căzut pe Pământ) din 1976, unde deține rolul principal și în cunoscuta serie a lui David Lynch, Twin Peaks.
Moartea artistului a provocat durere pe o planetă în care se pare că toată lumea îl iubea și absolut toată lumea îi era încă la picioare, în pofida vârstei pe care o avea, de 69 ani. David Bowie a murit așa cum a trăit, adică senzațional, dând lumii un ultim cadou înainte să moară, și anume albumul de referință „Black Star”.
Major Tom s-a stins în data de 10 ianuarie 2016, după o lungă boală care se pare că nu l-a împiedicat să își ducă la un bun sfârșit finalizarea ultimului său album, mai sus menționat. Și-a trăit boala discret, fără să facă vâlvă în jurul său, iar vestea morții sale a șocat o lume întreagă.
Deși a insistat să nu anunțe opinia publică asupra problemelor de sănătate grave pe care le avea, David Bowie le-a mărturist totuși celor ce aveau urechi să audă despre condiția sa, anunțându-și moartea în piesa „Lazarus” de pe ultimul său album.
Dacă ar mai fi fost acum în viață, artistul britanic ar fi împlinit vârsta de 73 ani, fiind născut în data de 8 ianuarie 1947, în Brixton, Regatul Unit. La mulți ani, David Bowie, oriunde te-ai afla printre stele!