În lumina multor zvonuri privind disensiunile apărute între Prințul Harry și fratele său, iată că Prințul Harry a luat de curând o decizie cât se poate de surprinzătoare, îndepărtându-se de Familia Regală. Ducii de Sussex, adică Prințul Harry și soția sa, Meghan Markle au menționat pe o rețea de socializare că nu îi mai interesează statutul de membri „seniori” ai Casei Regale Britanice, renunțând, astfel, la multe din îndatoririle ce veneau odată cu acest statut.
Faptul că rebelul Harry alege să ia o asemenea decizie nu este ceva ce nu s-ar fi putut anticipa. Cu toate astea, vestea cu adevărat surprinzătoare o reprezintă faptul că cei doi nu au anunțat Palatul Buckingham înainte de a lua această decizie, aceștia aflând de pe rețelele de socializare, ca toți ceilalți, ceea ce adâncește ipoteza potrivit căreia Prințul Harry și Meghan Markle nu se află tocmai în cele mai bune relații cu familia regală, în acest moment, acest lucru incluzând-o și pe bunica acestuia, Regina Elisabeta a II-a.
„Discuțiile cu ducele și ducesa de Sussex sunt într-un stadiu incipient. Le înțelegem dorința de a avea o abordare diferită, dar acestea sunt chestiuni complicate care vor dura mult”, relatează un comunicat venit de la Palatului Buckingham.
Ce înseamnă, mai exact, decizia celor doi și cum va influența ea evoluția viitoare a Casei Regale Britanice? Această decizie poate avea, pe viitor consecințe destul de grave, întrucât, cei doi renunțând la statutul lor de membri seniori ai Casei Regale, poate duce la o destabilizare a imaginii pe care una dintre ultimele familii regale din lume o are.
Harry și Meghan au declarat că primul act al deciziei va fi împărțirea timpului pe care aceștia îl petrec în Marea Britanie, dorind să petreacă timp și în Canada, țara de proveniență a ducesei de Sussex. De asemenea, cei doi au mai declarat că doresc să își câștige singuri traiul, pentru a nu mai fi dependenți financiar de Casa Regală a Marii Britanii.