Poate vă amintiți evenimentele recente potrivit cărora Daniel Chițoiu, fostul ministru ALDE, a fost implicat într-un grav accident rutier soldat cu moartea a doi oameni. Astăzi s-a decis audierea sa, astfel că în jurul orei 10:00, Chițoiu s-a prezentat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, pentru a da declarații procurorilor privind acest caz tragic în care a fost implicat.
Fostul ministru nu a dorit să dea declarații presei despre cele întâmplate, cu toate astea s-a aflat că ar exista suspiciunea cum că Daniel Chițoiu ar fi vorbit la telefon în momentul impactului, acest lucru distrăgându-i atenția de la condus și intrând pe contrases lovind o mașină în care se aflau trei oameni. Doi dintre acești au decedat.
În urma evenimentelor, procurorii au deschis un dosar penal de ucidere și vătămare corporală din culpă, fiind citat în acest dosar la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.
Reamintim că în ziua a doua de Crăciun (26 decembrie 2019), Daniel Chițoiu, fost ministru de finanțe în Guvernul Dăncilă, a provocat un teribil accident în localitatea Zamfirești, județul Argeș, în urma căruia o femeie de 73 ani și un bărbat de 82 ani au decedat, o a treia persoană fiind rănită grav.