Anchetă într-o școală din Vâlcea, după ce o elevă de clasa a V-a a dus, în prima zi de școală, o sticlă cu vin la ore. Într-una dintre pauze, și-a invitat colegii în curtea școlii, să bea împreună. Direcțiunea a aflat de incident după ce un filmuleț cu elevii care încearcă să deschidă sticla a fost distribuit pe rețelele sociale, potrivit digi24.ro.
Incidentul a avut loc chiar în prima zi de școală din acest an, la Liceul Sanitar „Antim Ivireanul” din Râmnic, județul Vâlcea.
Eleva de clasa a V-a ar fi cumpărat sticla cu vin de la un magazin din apropiere. Într-una dintre pauze, ea și-a invitat mai mulți colegi într-un loc mai retras din curtea școlii pentru a-i „cinsti”. Unul dintre copii a filmat momentul în care colegii lui încercă să deschidă sticla și l-a publicat pe rețelele sociale. Mai mulți părinți ai altor copii care învată în unitatea de învățământ au văzut imaginile și au anunțat direcțiunea despre „petrecerea” din curtea școlii.
Cazul a ajuns și în vizorul Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, care a cerut imediat o anchetă internă.
„Am anunţat poliţia, familiile şi DGASPC despre acest eveniment care s-a petrecut în curtea şcolii, în timpul unei pauze. Nu ştim dacă au şi consumat sau nu alcool. Asta urmează să se afle după anchetă, elevii care au fost implicaţi urmând să fie audiaţi cu părinţii de faţă. Ceea ce ştim în momentul de faţă este că o elevă de clasa a V-a, care a anunţat diriginta că nu vine astăzi la şcoală din motive medicale, a adus sticla de vin pe care a cumpărat-o de la un magazin din apropiere.
Ea i-a chemat pe ceilalţi elevi care apar în filmuleţ să sărbătorească o zi de naştere sau nu ştiu ce în curtea şcolii, într-un loc mai retras. Fata este un caz pe care cei de la DGASPC îl ştiu, pentru că a mai avut ceva probleme şi în trecut”, a precizat, pentru sursa citată, Mihaela Andreianu, inspector şcolar general la IȘJ Vâlcea. La finalizarea anchetei se vor lua şi măsurile necesare, mai anunță conducerea IȘJ Vâlcea. Drumuri naționale închise temporar în Moldova în urma viscolului