Autocar cu 47 de oameni, implicat într-un accident în județul Vrancea

Incidentul s-a produs din cauza viscolului şi vizibilităţii reduse, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea

Ninsoare
Ninsoare sursa foto pixabay

Un autocar cu 47 de persoane a ieşit în afara părţii carosabile, marţi dimineaţa, la Doaga, din cauza viscolului şi vizibilităţii reduse, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPj) Vrancea, potrivit ziare.com.

Tot marți dimineața, un microbuz în care se aflau şapte persoane a intrat într-un şanţ, la ieşirea din municipiul Sibiu, doi pasageri fiind transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, a anunţat Poliţia.

 „Poliţiştii rutieri au intervenit în această dimineaţă în apropiere de localitatea Doaga, unde un autocar cu 47 de persoane a părăsit partea carosabilă. Nicio persoană nu a suferit leziuni, toţi pasagerii fiind preluaţi. La acest moment se încearcă tractarea acestuia”, a precizat IPJ Vrancea. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea, călătorii şi şoferul au fost transportaţi cu un microbuz al ISU la staţia Peco de la Tişiţa, până la repunerea autocarului pe carosabil. Judeţul Vrancea se află sub cod galben de vreme rea.

Din cauza viscolului puternic, a ninsorii şi a vizibilităţii scăzute, pentru siguranţa conducătorilor auto, este închisă temporar circulaţia pe DJ 204 D Focşani – Suraia, DJ 205 H DN2 – Păuneşti, DJ 204 E DN2 – Panciu, DJ 205E DN2 – Ţifeşti şi DJ 204E DN2 – Mărăşeşti. 

Un microbuz în care se aflau şapte persoane a intrat marţi într-un şanţ, la ieşirea din municipiul Sibiu, doi pasageri fiind transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, a anunţat Poliţia. „Poliţiştii rutieri intervin la un accident produs pe DJ 106, în zona Bavaria. Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un microbuz transport persoane spre Sibiu, un bărbat în vârstă de 54 de ani a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a ieşit în afara părţii carosabile.

Doi pasageri, o femeie în vârstă de 56 de ani, şi un bărbat în vârstă de 58 de ani au suferit vătămări corporale.

Ei au fost transportaţi la spital, conştienţi. În microbuz se aflau 7 ocupanţi, şoferul şi 6 pasageri, toţi din Roşia. Traficul este îngreunat”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, Elena Welter. În urma accidentului, un bărbat în vârstă de 58 de ani a suferit un traumatism la genunchi, iar o femeie de 56 de ani are un traumatism la mână şi şold, potrivit Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Sibiu. Drumuri naționale închise temporar în Moldova în urma viscolului