Clădirea Guvernului, sub lupă
Dacă în țară avem parte de din ce în ce mai multe cazuri de Coronavirus, pe zi ce trece acestea mărindu-și numărul, iată că nici oficialii nu sunt scutiți de bănuieli. Nu vorbim despre vreun caz confirmat, însă vorbim despre bănuiala potrivit căreia, femeia de 42 de ani din Capitală ce a fost declarată infectată cu Coronavirus, ar fi intrat în contact cu o serie de persoane ce lucrează la Palatul Victoria.
„În contextul anchetei epidemiologice care este desfășurată în acest moment în legătură cu femeia de 42 de ani din București, confirmată cu coronavirus (COVID-19) în cursul zilei de 8 martie, sunt desfășurate verificări cu privire la posibili contacți ai persoanei din rândul personalului care desfășoară activități în clădirea Guvernului României.
Facem precizarea că s-au luat măsuri preventive în acest caz, fiind limitat orice contact cu terțe părți pe care l-ar fi putut avea două dintre persoanele, despre care s-ar putea considera că au contact cu femeia de 42 de ani, solicitându-li-se să rămână la domiciliu împreună cu familia”, anunţă Grupul de Comunicare Strategică
În acest moment, cei ce lucrează în clădirea Guvernului sunt monitorizați de către autorități, după cum declară cei de la Grupul de Comunicare Strategică. O analiza epidemiologică amănunțită urmează să fie declanșată. Momentan nu există certitudinea vreunei infectări cu Coronavirus.
Citește și: Coronavirus, fără cap și fără coadă