FOTO presidency.ro
FOTO presidency.ro

Firea are susținerea lui Traian Băsescu. Primarul Capitalei propune închiderea şcolilor şi a grădiniţelor din Bucureşti pentru a previne răspândirea cazurilor de coronavirus. De aceeași părere este și fostul președinte al României.

Firea, susținută de Băsescu în deciziile momentului

Edilul a anunţat, luni, măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirii cu coronavirus – suspendarea activităţii teatrelor şi a altor instituţii de spectacol  – şi avertizează că va merge până la demiterea managerilor care nu respectă cu stricteţe măsurile. Totodată, Firea a spus că, dacă se vor închide şcolile şi grădiniţele, nu este recomandat ca părinţii să îi ducă pe copii la locurile de joacă şi sălile de cinema din mall-uri. 

„Putem să nu închidem nicio şcoală şi să aşteptăm să vedem ce se întâmplă. E o variantă susţinută public de multe persoane. Dar putem fi preventivi şi să închidem şcolile şi grădiniţele. Domnul care a venit din Italia nu a intrat imediat în izolare. S-a mai întâlnit cu nişte persoane, Apoi cu prietena, cu fiica şi cu prietenul fiicei. Şi prietena a fost la serviciu şi s-a întâlnit cu colegii. Acei colegi au copii.

Citește și Firea, măsuri urgente de teama răspândirii COVID-19: Îmi asum să fiu criticată

Pe raza municipiului Bucureşti, şcolile şi grădiniţele trebuie să fie închise pentru a limita pe cât posibil răspândirea. Noi nu putem decide asta, putem doar transmite această propunere. Trebuie să luăm măsuri pentru salvarea noastră. Câţi români se vor întoarce acasă de sărbătorile pascale? Avem deja 10.000 de cazuri de gripă sezonieră, nu ne mai trebuie şi o epidemie de coronavirus”. a spus Gabriela Firea.

Pentru închiderea școlilor, ca măsură preventivă, a pledat și Traian Băsescu.

”Încă sunt cazuri izolate, dar după părerea mea va fi o epidemie. M-aş bucura să nu am dreptate. Dacă ar fi în puterea mea, aş suspenda orice activitate în şcoli şi universităţi pentru două săptămâni”, a declarat fostul președinte, la B1TV.

În România au fost confirmate, până acum, 15 infecții cu coronavirus. Cinci dintre pacienți au fost declarați vindecați și au fost externați. Autoritățile fac apel la populație să se informeze doar din surse oficiale și credibile.

#NEWS