Cea supranumită „doctorița minune”, Flavia Groșan și-a permis, fără prea multe dovezi care să-i susțină malițiozitatea, să îl ironizeze pe medicul erou de la Piatra Neamț, Cătălin Denciu. Remarca ironico-defăimătoare a fost publicată de Groșan pe contul acesteia de Facebook, în uralele și admirația „fanilor săi”.
Cătălin Denciu și-a riscat viața pentru a-i salva pe alții
În urmă cu o zi, medicul Cătălin Denciu era detubat într-un spital din Belgia, unde era internat încă din noiembrie 2020, după ce a suferit arsuri grave în urma incendiului de la spitalul din Piatra Neamț, unde și-a riscat viața pentru a-i ajuta pe pacienții aflați în flăcări. „A făcut asta din dorinţa lui de a salva cât mai multe vieţi. Putem spune că s-a aruncat în flăcări pentru a-i salva. El a scos pacienți și din salonul alăturat. A încercat să intervină şi unde ardea. Asistenta a încercat să îl ajute”, spunea, la momentul respectiv, directorul Spitalului Judeţean Piatra Neamţ, Lucian Micu.
Din pricina arsurilor, Cătălin Denciu și-a petrecut trei săptămâni în comă indusă. „Îmi amintesc că m-am trezit la terapie intensivă. Acolo au avut grijă de mine asistentele şi fizioterapeuţii. Pe 20 ianuarie, am fost transferat la o unitate de terapie medie. Gradual, am început să mă pot mişca şi să pot merge din nou”, a relatat medicul Denciu, pentru beldefnews.mil.be.
Flavia Groșan îl atacă pe medic, în uralele „aplaudacilor”
„Mai știți ceva de eroul care s-a ars să salveze niște pacienți scrum? Gata. A fost detubat. Și-a salvat cumva onoarea. Subiect închis”, a scris Flavia Groșan. „Vomit! De-abia aștept să fie audiat”, i-a comentat o fană înfocată, Flaviei Groșan.
Citește și: Primarul din Bistrița cere DSP schimbarea vaccinurilor