Percheziții la o firmă suspectată că a preparat prăjituri fără autorizație sanitară

Dulciurile erau furnizate cu acte false în București și Ploieș

Sursa foto: Facebook/Poliția Română

Poliţiştii prahoveni fac, marţi dimineaţă, percheziţii în mai multe oraşe din judeţ, dar şi în Bucureşti, într-un dosar care vizează infracţiuni de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la aceste fapte, potrivit g4media.ro.

Suspecţi sunt reprezentanţii unei firme care au închiriat un sediu de la o persoană fizică şi l-au transformat în laborator de cofetărie, fără a avea nicio autorizaţie

Firma nu a plătit nici chirii, nici utilităţi, prezentând, în schimb, facturi falsificate care arătau că utilităţile erau plătite.În plus, prăjiturile produse în spaţiul neautorizat din punct de vedere sanitar erau comercializate, fiind însoţite tot de acte false, care arătau că firma deţinea avizele necesare.

Surse judiciare au precizat că firma suspectată a închiriat de la o persoană fizică un sediu în care a început să producă dulciuri, fără a obţine niciun fel de autorizaţie pentru acest tip de activitate.

În timp, firma nu a mai plătit chiria şi nici utilităţile. De fiecare dată când proprietarul imobilului reclama neplata utilităţilor, reprezentanţii firmei îi arătau acestuia facturi falsificate, susţinând că au plătit. Prăjiturile produse fără niciun aviz erau trimise la vânzare, în Ploieşti şi în Bucureşti, fiind însoţite de acte care atestau în fals că firma are toate autorizaţiile. Prejudiciul total calculat în acest dosar se ridică la 237.000 de lei. Patru persoane vor fi duse la Poliţie, pentru a fi audiate. Cursa Paris – București a ajuns la Budapesta