Salonul Felin Internaţional Bucureşti, organizat la Sala Palatului pe 11 și 12 mai

Aproximativ 200 de pisici vor participa la acest eveniment

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Aproximativ 200 dintre cele mai frumoase pisici vor concura pentru un loc pe podium la ediţia de primăvară a Salonului Felin Internaţional Bucureşti – SofistiCAT, potrivit ziare.com.

Evenimentul va avea loc sâmbătă şi duminică, 11-12 mai, între orele 10:00 – 17:00, la Sala Palatului din Capitală.

La salon va putea fi admirat şi câştigătorul cupei central europene feline 2024 (Central European Winner Show 2024), un superb motan alb din rasa Norvegian de Pădure, numit Nordri. Publicul iubitor de feline va putea urmări şi susţine evaluarea exemplarelor de pisici din rasele Abysiniană, Albastru de Rusia, Bengaleză, British Shorthair, British Longhair, Devon Rex, Exotică, Maine Coon, Neva Masquerade, Norvegiană de Pădure, Orientală, Persană, Ragdoll, Singapura, Sphinx.

Pisicile de casă participă şi ele la concurs în cadrul unei categorii special create pentru acestea. Un loc special în cadrul SofistiCAT va fi ocupat de zona pisicilor pentru adopţii, precizează organizatorii. Evenimentul este organizat de Asociaţia Felină SofistiCAT şi de Federaţia Naţională Felinologică din România (FNFR), sub egida FIFe (Federation Internationale Feline). Certificatele de naștere și de deces pot fi obținute și în format digital în unele județe