Robert Michaud este coordonatorul rețelei de urgență pentru mamifere marine din Quebec. Un om care încearcă o schimbare urgentă și o salvare. Când spun schimbare, mă gândesc la tot ceea ce se întâmplă, fără să fie nevoie să se întâmple. Când spun salvare, mă refer strict la informație.

Sunt schimbări nocive în mediu pentru că nu suntem informați și pentru că refuzăm să fim informați. Iar schimbările nocive, care nu-și au locul, se datorează nouă. Da, voi generaliza de data asta și voi insista pe faptul că fiecare dintre noi are o amprentă urâtă asupra mediului.

O balenă cu cocoașă a ajuns în Montreal pe râul St. Lawrence. E inexplicabil, e ilogic și e grav.

Balena a fost observată sub Pont de Québec la începutul acestei săptămâni, înotând în amonte. Spre sâmbătă dimineața, era aproape de podul Jacques-Cartier din Montreal.

”Este o situație foarte neobișnuită”, a declarat Robert Michaud. Da, este o situație neobișnuită, pentru că natura se schimbă în ton cu schimbările nostre. Căutăm confort distrugând confortul. Da, este prima dată când o balenă cu cocoașă înoată în apele Montrealului. Jurnaliștii scriu despre ea, iar oamenii îi fac poze.

Nimeni nu se întreabă cât timp va mai sta la poze. Important e că înoată și-i distrează și, da, stă la poze. Biologii marini locali sunt conștienți că locul ei nu este acolo, dar cine îi ascultă pe biologii marini, atât timp cât un mamifer inedit este în peisaj.

 ”Nu știm de ce acest animal a făcut această călătorie. Există mai multe ipoteze”, a spus Michaud, adăugând că balena ar fi putut urmări peștele, deoarece era flămândă sau confuză.

”Aceste călătorii sunt de obicei o serie de greșeli. Dar ceea ce este sigur este că acest animal nu aparține acestui habitat.”

Balena trăiește în apă sărată și pare să fi călătorit de la Tadoussac. Pare. Încă nu se știe nimic sigur despre șansele ei de supraviețuire în apă dulce. Mâncarea și apa din jurul Montrealului nu sunt sănătoase pentru mamifer, iar traficul marin ar putea provoca stres sau alte daune.

Refuzăm să ne punem întrebări logice. Refuzăm să vedem că răspunsul e la fiecare dintre noi. Ne distrăm, aplaudăm, ne lăudăm cu poze cu situații ilogice și inedite. Fără să realizăm că noi le producem. Și nu tocmai spre binele nostru.

Citește și: Laurent Lombard: ”Ce-ai zice de un înot cu COVID-19 în această vară?”

#News