Victimele infracţiunilor vor putea solicita un avans din compensaţia financiară sub formă de vouchere, pentru acoperirea nevoilor urgente, în limita unei sume echivalente cu cinci salarii de bază minime brute pe ţară. Introducerea acestui mecanism de compensare, sub formă de vouchere, va contribui la simplificarea acoperirii nevoilor urgente ale victimelor, de tipul cheltuielilor de hrană, cazare, transport, medicamente şi materiale sanitare, precum şi materiale de igienă şi de uz personal, potrivit g4media.ro.
O hotărâre în acest sens a fost aprobată în şedinţa de joi a Guvernului. Voucherele vor fi acordate într-un termen de cel mult 72 de ore de la aprobarea cererii, potrivit Executivului.
Prin hotărârea de guvern au fost aprobate metodologia de emitere, distribuire şi decontare a voucherelor, precum şi criteriile de selectare a entităţilor publice şi private înrolate în mecanismul de acordare. De asemenea, se înfiinţează Unitatea pentru Protecţia Victimelor, în vederea îndeplinirii atribuţiilor privind aplicarea metodologiei de emitere, distribuire şi decontare a voucherelor, privind stabilirea cuantumului acestora, precum şi a criteriilor de selectare a entităţilor publice şi private înrolate în mecanismul de acordare.
Înfiinţarea acestei unităţi nu va avea impact financiar, realizându-se cu încadrarea în numărul de posturi deja existent şi finanţat. Fondurile necesare pentru acordarea voucherelor pentru victimele infracţiunilor vor fi asigurate de la bugetul Ministerului Justiţiei.
„Introducerea acestui mecanism de compensare, sub formă de vouchere, va contribui la simplificarea acoperirii nevoilor urgente ale victimelor, de tipul cheltuielilor de hrană, cazare, transport, medicamente şi materiale sanitare, precum şi materiale de igienă şi de uz personal”, precizează Guvernul. Robert Negoiță, acuzat de ANI de fapte de corupție