Nelu Tătaru a anunţat miercuri seara că Spitalul Colentina a primit avizul DSP Bucureşti pentru redeschidere și tot ministrul Sănătății a anunțat că managerul unității medicale amintite a fost depistat pozitiv cu coronavirus. Primul anunț era așteptat de mii de bolnavi cronici, de multă vreme, ținuți pe la porțile spitalului pentru că DSP București a refuzat să dea avuzul pentru redeschidere deși nu a existat nicio motivație legală, logică și umană pentru a menține închisă această unitate medicală.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, și Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) fac demersuri, de mai bine de o lună, pe lângă autoritățile competente să redeschidă Spitalul Colentina. Primăria Capitalei a alocat din bugetul local sume importante pentru a asigura buna funcţionare a unităţii şi protecţia pacienţilor şi a personalului medical pe toată perioada în care Spitalul Colentina este spital suport COVID.
„Diletantism! Rea-credință! Așa poate fi caracterizată ieșirea manipulatoare din această seară (miercuri, 8 iulie – n.r.) a ministrului sănătății. Dl Tătaru s-a lăudat la televizor, și nu instituțional, așa cum este legal, că se redeschide Spitalul Colentina. Fără să spună când, cum, ce se întâmplă cu pacienții covid internați. În dispreț față de cadrele medicale și pacienți.
Vestea ar fi una bună, dacă nu ar fi însoțită de grotesc. Pentru că, deși facem demersuri de peste o lună de zile să redeschidem acest spital pentru pacienții cronici, ministrul Tătaru refuză cu îndârjire! La ordinul său, DSP București a ținut bolnavii cronici la poarta spitalului, refuzând să ne dea avizul pentru redeschidere. Nici până azi, nu am primit la spital ori la Assmb, avizul DSP, atât de mult așteptat de peste 20 000 de pacienți și cadre medicale”, a reacționat Gabriela Firea, într-o postare pa Facebook.
Al doilea lucru pe care l-a spus ministrul Tătaru, miercuri seara, la un post de televiziune, îl vizează pe managerul Spitalului Colentina, furnizând, pe surse, informația că acesta ar fi infectat cu coronavirus, încălcând astfel, drepturile fundamentale ale pacienților, precum și drepturile constituționale ale fiecărui român.
„Bonus de ticăloșie!
Ministerul Sănătății livreaza, pe surse, știrea că managerul de la Colentina s-a contaminat cu Sars-Cov 2. Apoi o confirmă grupul de comunicare strategică? Poftim? Cum?? Dispreț față de drepturile fundamentale ale pacientilor, precum și drepturile constituționale ale fiecarui roman.
Managerul de la Colentina NU este președintele României, nu are obligativitatea de a prezenta public un buletin medical. Sănătos sau pacient, are dreptul să decidă dacă face publice date cu caracter personal. Dacă ne mai trebuia o mostră că acolo, sus, sunt doar diletanți și indecenți, am avut-o în seara asta!”, a mai spus Firea pe Facebook.
Citește și: Famiglia PNL ține închis Spitalul Colentina pentru că jurnaliștii își fac meseria