Senatorul PSD, Florin Orțan le scrie liberalilor o „scrisorică”, în care îi ia la întrebări, certându-i pe alocuri. Curiozitatea acestuia este legată de numărul de teste efectuate de autorități în Brașov, după cum se poate vedea și din comunicatul de presă trimis de acesta.

„Dragă administraţie liberală, în condiţiile în care Braşovul este un judeţ bogat, dispunând de numeroase centre şi apărate de testare (exemplu: Spitalul Judeţean, Spitalul de Boli Infecţioase, Spitalul de Copii, Spitalul din Săcele, Spitalul din Codlea etc.), de ce nu ne raportează nimeni numărul de teste efectuate zilnic la Braşov? Oare chiar avem o proporţie mai mare de pozitivi din rândul testaţilor faţă de alte regiuni ale ţării? De ce suntem nevoiţi să asistăm la atâta secretomanie?”, a afirmat medicul Florin Orţan, în respectivul comunicat.

În același comunicat, Florin Orțanu sugerează că ceea ce se întâmplă acum nu face decât rău unui județ turistic ca Brașovul, afirmând că sectorul HORECA are de suferit din pricina controalelor și a amenzilor.

Orțanu, nemulțumit de controale și amenzi

„Vedem cum, zilnic, comentatorii politici arată cu degetul spre Braşov, inducând teamă în rândul turiştilor, în rândul celor ce vor să investească în judeţul nostru, implicaţiile fiind uriaşe. Totodată, sectorul HORECA este sufocat de controale şi de amenzi de sute de milioane”, a spus doctorul și senatorul PSD, Florin Orţan.

Citește și: Klaus Iohannis: Am gestionat pandemia cu legi slabe și sumar croite!

#News