Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone continuă inaugurările parcurilor ce au intrat în reabilitare de la preluarea mandatului său. După ce zilele trecute copiii au luat cu asalt locul de joacă de pe Strada Posada, de data aceasta parcul ce și-a deschis porțile, spre bucuria tuturor, a fost Parcul Humulești.
Acesta a avut parte de lucrări ample, în cadrul cărora s-au plantat peste 200 de arbori, tei și platani, iar patru terenuri de sport, unul cu aparate de fitness, unul de baschet, unul de fotbal și altul de tenis de picior, îi așteaptă de acum pe copii.
Totodată, au fost făcute îmbunătățiri la mobilierul urban, s-au reparat locurile de joacă existente și s-au reamenajat spațiile verzi. „Niciodată nu a fost locul acesta atât de verde și de frumos”, a spus o doamnă, venită să admirea locul de joacă.
Mai mult decât atât, în aproprierea acestui parc, unde până nu demult era „o junglă urbană” împodobită cu deșeuri, acum sunt amenajate 51 de locuri de parcare, spațiul beneficiind și de iluminat stradal, dar și de sisteme de supraveghere menite să vină în sprijinul autorităților în oprirea vandalismlui, dar și depozitării ilegale de deșeuri.
„Mă încarcă rapid bucuria oamenilor care mă întâmpină de fiecare dată când o lucrare este finalizată. Oameni buni… știu că ați fost obișnuiți cu vorbe multe și cu promisiuni. Mai știu și că mulți dintre voi sunt încă sceptici în privința mea, însă eu am văzut chipurile multor sceptici care s-au luminat în momentul în care doleanțele le-au fost îndeplinite”, a precizat Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.
Pentru ca toate aceste lucruri să fie duse la bun sfârșit a fost nevoie de o întreagă echipă, pe care, din fericire, a reușit să o formeze la nivelul administrației locale. „Încercăm să facem treaba! Pentru că, oameni buni, este multă, multă treabă! Pe termen scurt… nu voi reuși să mulțumesc toată comunitatea, toată familia noastră mare! Dar pe termen lung… am o vorba: Facem Sectorul 5 ca Soarele cel Sfânt de pe cer!”, a mai spus edilul Piedone, adăugând că în curând va apărea o nouă culoare: „Verde Piedone”, care va marca locurile unde Sectorul 5 a „înverzit”.