Pe 10 august se împlinesc trei ani de când mi-am luat cele mai uricioase lacrimogene în figură, în Piața Victoriei, unde mă dusesem să culeg informații și imagini cu și despre evenimentul trist al momentului respectiv. Cu toate că presa trebuie să fie, prin natura ei, imparțială, recunosc că mi-a fost imposibil să-mi îndeplinesc misiunea, după ce-am asistat la încordarea mușchilor politici ai PSD-ului condus de Liviu Dragnea, cel care i-a bătut pe protestatari cu mâinile jandarmilor.
Timpul a trecut, Dragnea a fost îmbrâncit de pe soclu, ne-a năpădit pandemia, iar odată cu ea, au venit și alegerile care au schimbat oamenii de la butoane. Încă odată, recunosc: m-am bucurat nespus în momentul în care s-a întâmplat asta, crezând și sperând că, odată cu marea schimbare, România va intra, în sfârșit, pe un făgaș normal, decent și, de ce nu, european?
Acum nu-l mai avem pe Dragnea, dar îi avem pe Cîțu și pe Orban, doi liberali care, la un moment dat, au jurat (unul cu mâna pe Biblie, altul cu mâna pe vinilul cu Metallica) că vor pune interesele țării pe primul plan. Și cum nu mai avem nicio telenovelă bună pe niciun post tv, aceiași Cîțu și Orban au decis să ne-o ofere ei, ca nu care-cumva să ne plictisim, în lipsa PSD-ului lui Dragnea.
Așadar, au decis să se răfuiască la interior, fiecare dintre ei sperând că va deveni sau, după caz, va rămâne, primul liberal al țării, mai tare ca Ion I.C. Brătianu, dacă se poate. Orgolii mari în ambele tabere. Atât de mari, încât s-a ajuns la demiteri de miniștri care nu-s în tabăra potrivită, ori în poza aia de grup, însă și la declarații disperate pe care, mai degrabă, le-ai asocia cu celălalt partid galben, condus de Simion și Târziu, și până nu demult, și de Șoșoacă.
Iar dacă Orban nu este, în acest moment, nimic altceva decât o figură politică de carton, Florin Cîțu continuă să fie premierul Guvernului, adicătelea omul acela care ar trebui să ne scoată din gaura în care ne-au băgat ceilalți. Promisiuni fantastice, cu o realitate din teren care contrazice promisiunile fantastice.
O telenovelă care-și va da ortul în toamnă, când toți șefii mai mici din PNL, unși ba de unul, ba de celălalt, vor decide dacă în următorii ani vor să asculte rock sau slujbe bisericești.
Între timp e vacanță. Românul e la mare, în Bulgaria.
Citește și editorialul: Dă-i cu plânsul, Jane! Plânsul nu-i de formă!
