Loredana Groza (Instagram)

Loredana Groza, artista peste care timpul pare că nu a trecut deloc, una dintre cele mai cameleonice prezențe din show-biz-ul autohton, aproape de jură că nu pășit pragul vreunul cabinet de chirurgie estetică.

Asta deși dacă derulezi pozele și clipurile video de la lansarea sa până în prezent, doar ochii și vocea i-au rămas la fel.
Vizibil deranjată de toate zvonurile cu privire la posibilele sale intervenții estetice, Loredana a precizat la Antena Stars, citată de Cancan, că totul i se datorează faptului că merge periodic la sală și adoptă un stil de viață sănătos.

„Nicio operație estetică. Nu am silicoane, nu am liftinguri, nici n-aș avea timp să fac asta, chiar dacă poate, cine știe, nu sunt împotriva lor și admir femeile care încearcă să arate bine indiferent de vârstă și au curajul să se transforme, dar cred că sunt în ziua de astăzi atâtea posibilități să arăți bine fără să faci lucruri radicale”, a declarat solista. Cu toate astea a recunoscut că a apelat la intervenții non-invazive, care o ajută să își păstreze pielea tânără.

Citește și: „Lori din Onești”, fericirea de pe primul loc

Loredana, criticată pentru „fotoșoparea” imaginii sale

Chiar dacă nu este nimeni în măsură să aprecieze sau să critice modul în care o persoană, publică sau nu, decide să își etaleze corpul, mai mul sau mai puțin „tunat” ori „filtrat”, internauții nu se dau în lături de la a o critica pe vedeta care a ajuns la 51 de ani, dar care are „un trup de invidiat”, deși mulți spun că este rectificat.

„În ultima poză se vede Photoshopul. S-a mișcat partea stângă”/ „Ți-a luat barca razna, Loredano”/ „Atâta Photoshop în prima poză că nu se mai distinge nici buricul”/ „S-a strâmbat puțin barca, dar e ok”, au fost câteva dintre comentariile urmăritorilo, că nu le putem spune fani.

Iar imaginile publicate de Loredana, pe rețelele de socializare, o fac pe aceasta nu doar să nu ia în seama răutățile gratuite ale celor care o urmăresc, ci dimpotrivă, să se bucure și mai mult de noua ei imagine artistică.

Citește și: Loredana: operații estetice pe pozele din adolescență