Insulele din Grecia se confruntă cu lipsa apei

Lipsa apei este deosebit de gravă în Naxos, o insulă muntoasă cu 20.000 de locuitori

Grecia
Grecia sursa foto pixabay

Cel mai mare rezervor de apă dulce din insula grecească Naxos s-a evaporat, mai la sud în insula Karpathos, autorităţile au impus restricţii cu privire la umplerea piscinelor iar în insula nordică Thassos, oficialii caută o instalaţie de desalinizare pentru a transforma apa mării în apă potabila, potrivit ziare.com.

Cea mai mare parte a Greciei a înregistrat puţine precipitaţii în ultimele luni

Acum, insulele greceşti se pregătesc să primească un număr record de turişti în sezonul estival iar presiunile asupra aprovizionării cu apă nu au fost niciodată atât de mari, susţin oficialii, fermierii şi oamenii de ştiinţă. „A fost un deficit mare de precipitaţii în întreaga Mediterană şi, în special în Naxos, rezervoarele noastre de suprafaţă sunt goale”, spune primarul insulei Dimitris Lianos. Milioane de turişti vizitează Grecia în fiecare an pentru a se bucura de vestigiile istorice, plajele imaculate şi apele turcoaz. Însă, impactul schimbărilor climatice, inclusiv temperaturile mari, precipitaţiile slabe şi incendiile de vegetaţie ameninţă viitorul celui mai important motor al economiei greceşti. Anul acesta pare a fi unul deosebit de problematic.

După cea mai caldă iarnă din istorie, incendiile de vegetaţie au început mai devreme decât de obicei, unele în zonele unde în mod normal era zăpadă.

Cel puţin şase turişti, inclusiv prezentatorul britanic de televiziune Michael Mosley, au decedat luna trecută din cauza unor valuri de căldură. Experţii în climă se tem că ce este mai greu abia acum urmează. Andrea Toreti, coordonator la Serviciul Copernicus al Uniunii Europene privind schimbările climatice, spune că odată ce efectele secetei vor deveni vizibile, este prea târziu să fie luate măsuri. „Trebuie să evităm să gândim în mod de urgenţă, în loc să ne uităm la prevenire şi pregătire”, a spus Toreti.

Lipsa apei este deosebit de gravă în Naxos, o insulă muntoasă cu 20.000 de locuitori şi unde zeci de mii de turisti vin pe ţărmurile sale în fiecare vară.

Cele două rezervoare de apă ale insulei conţin în prezent 220.000 de metri cubi de apă care poate fi utilizată, o treime faţă de nivelul de anul trecut şi echivalentul a doar câteva piscine olimpice. Autorităţile au obţinut trei unităţi portabile de desalinizare, care vor trata apa de mare pentru a o face sigură pentru băut, şi care potrivit primarului ar trebui să acopere deficitul de apă al locuinţelor, hotelurilor şi piscinelor.

Ţările din întreaga Mediterană, inclusiv Spania şi Italia, caută soluţii prin care să îşi extindă rezervele de apă prin utilizarea desalinizării

Furnizorii susţin că numărul acestor unităţi este unul redus în timpul acestei veri din cauza cererii explozive. De exemplu, producătorul grec Sychem nu a putut acoperi în totalitate cererile venite de la clienţi în această vară din cauza lipsei de componente cheie şi a unor intervale de timp mai mari pentru asamblare, spune directorul general Alexandros Yfantis. Potrivit acestuia, noi unităţi ar urma să fie disponibile abia după luna septembrie. „Având în vedere că există probleme peste tot, toate echipamentele temporare au fost deja închiriate”, a spus Yfantis.

Circulație îngreunată pe Valea Prahovei din cauza unui accident