Ceea ce s-a întâmplat la Tokyo, pentru România, ne arată cu „vârf și îndesat” faptul că ediția de la Rio de Janeiro nu a fost un simplu accident, ci că acesta este nivelul sportului românesc la cea mai înaltă competiție planetară: cu doar patru medalii olimpice.
Am văzut în toată perioada Jocurilor Olimpice diverse comentarii, în special pe rețelele de socializare, în care se făcea, nedrept, comparație cu ediția de la Los Angeles. Cea în care „tricolorii” aduceau cel mai mare număr de medalii din toată istoria participării la Jocurile Olimpice, încheind pe locul secund în clasamentul țărilor medaliate, cu 53 de medalii: 20 de aur, 16 argint și 17 bronz.
Din păcate, mulți nu au văzut sau poate că nu au vrut să vadă întregul context în care România a câștigat acele medalii, punând succesul (doar) pe umerii autorităților care au susținut sportul, când de fapt acestea au venit și ca urmare a boicotului țărilor din blocul comunist, abonat de altfel la medalii. Atunci România a boicotat boicotul, astfel că a fost singura țară care s-a luptat „de la egal la egal” cu „uriașul” mondial, Statele Unite ale Americii.
Nu vreau să înțeleagă nimeni că le „răpesc” din merite sportivilor de la acea ediție, însă mi se pare firesc să putem vedea „tabloul” de-a întregul. Altfel, comparațiile dintre „atunci” și „acum” chiar nu își au rostul.
Revenind la punctul de la care pornisem, cu privire la numărul mic de medalii obținute la Tokyo, ce sunt la egalitate (nu și valoric, acum fiind o medalie de aur și trei de argint) cu cele de la Rio (una de aur, una de argint și două de bronz), putem spune că acesta este „rodul” unei neimplicări a celor în mpsură să investească în sportul românesc, de la cluburile sportive școlare, ce ajută la formarea pepinierei, la forurile de specialitate, dar și a Ministerului Tineretului și Sportului.
Trebuie să reținem un lucru cert: campionii nu se nasc peste noapte, oricât de mult am vrea, iar Paris 2024 stă „la pândă”, iar MTS și COSR au o misiune imposibilă. Măcar pentru succesul de demult și vârfurile pe care le avem acum suntem cu toții obligați, unii financiar, alții moral, să facem ceva.
Citește și editorialul: Stați cu ochii pe David, mai ceva „ca pe butelie”
