Cântăreț de muzică populară, acuzat că și-a abuzat sexual finul de 16 ani

Avocata lui Aurel Totolici a declarat că acuzatul este incapabil de viol deoarece are probleme erectile

Aurel Totolici
Aurel Totolici pag de FB

Aurică Totolici, cântărețul de muzică populară acuzat că a violat doi frați minori, rămâne în arest preventiv după ce procurorii au descoperit că și finul său de 16 ani ar fi fost abuzat, potrivit ziare.com.

Apărarea avocatei constă în argumentul că acuzatul este incapabil de viol deoarece suferă de probleme erectile.

„Am identificat o a treia persoană vătămată în cauză, acesta fiind în continuare minor, precum celelalte două. La acest moment, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi îşi menţine opinia că este necesară prelungirea arestării preventiv. A fost prelungită cu încă 30 de zile”, a declarat Cătălin Constantinescu, prim-procuror Parchetul de pe langa Judecătoria Galaţi.

Aurel Totolici a fost arestat pe 8 iulie, pentru viol și rele tratamente asupra unor tineri cărora le preda cursuri de canto

Cei doi frați de 15 și 16 ani le-ar fi spus anchetatorilor că artistul a încercat și să-i convingă să facă sex unul cu altul. Avocata cântărețului pensionat la începutul anului de la Centrul Cultural Dunărea de Jos merge pe argumente medicale și susține că faptele nu au avut loc.

„În primul rând, el a fost supravegheat. Faptul că a fost supravegheat şi nu s-au găsit convorbiri deocheate sau nelalocul lui, asta mă face să cred că este nevinovat. Avem un certificat medico-legal, care prezintă faptul că nu există urme. Nu există probe că a avut loc un viol. Pe el din 2011 nu-l mai ajută corpul sexual. În anul 2017, acesta a suferit o operaţie de prostată acută, o probă în favoarea lui”, a declarat Beatrice Martis, avocata cântăreţului, citată de de observatornews.ro.

13 baraje reabilitate și modernizate cu fonduri PNRR