În contextul în care în România, pentru a doua zi consecutiv, au fost confirmate peste 3.000 de noi cazuri de infectări cu Covid, măsurile pe care Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) le-a impus cu privire la pelerinaje sunt mai mult decât îndreptățite.

Astfel, CNSU a decis ca la pelerinaje să poată participa doar credincioșii din localitățile unde are loc evenimentul religios, Iași, respectiv București, fapt ce a strârnit atât frustrarea participanților, cât și nemulțumirea reprezentanților bisericii, de la Părintele Chifan până la Patriarhul Daniel. Acesta din urmă a solicitat suspendarea deciziei de interzicere a pelerinajelor, decizie pe care o consideră „disproporționată, discriminatorie şi luată fără o consultare prealabilă cu Biserica Ortodoxă Română”.

„Patriarhia Română își exprimă deplina solidaritate cu toți credincioșii ortodocși care în aceste zile doresc să se roage ca pelerini Sfintei Cuvioase Parascheva, precum și cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei, gazda profund responsabilă a pelerinajului anual de la Iași.

Interzicerea în acest an a pelerinajului la Sfânta Cuvioasă Parascheva pentru credincioşii care nu locuiesc în municipiul Iaşi este o măsură disproporționată, discriminatorie şi luată fără o consultare prealabilă cu Biserica Ortodoxă Română.

Arhiepiscopia Iaşilor, în calitatea sa de organizator al acestui pelerinaj, s-a pregătit intens și foarte temeinic pentru întâmpinarea pelerinilor din acest an, ținând cont de toate măsurile sanitare aflate în vigoare. Această pregătire temeinică şi o strânsă cooperare cu autoritățile locale erau o garanție că pelerinajul de la Iași sau apropiatul pelerinaj de la București, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, constituie, în acelaşi timp, un exerciţiu de protejare responsabilă a sănătăţii şi o manifestare a libertăţii religioase a unui popor eminamente religios.

Citește și: Schimbare radicală a programului pelerinajului de la Iași

Măsurile restrictive ce se impun ca absolut necesare trebuie să aibă un solid temei legal, să fie justificate în mod transparent, argumentat şi nediscriminatoriu. Înţelegem că, în contextul epidemiologic de azi, regulile stricte referitoare la igienă, la purtarea măștii și la păstrarea distanței de 1,5 m între persoane se impun atât în spațiile liturgice, cât şi în afara acestora, pentru toţi credincioşii care participă la pelerinajul organizat oficial.

Ne exprimăm speranța că, pentru cinstirea demnă şi responsabilă a Sfintei Cuvioase Parascheva, se va reveni cât mai curând asupra măsurii excesive de interzicere a pelerinajului de la Iași, printr-o înţeleaptă modalitate de coresponsabilitate şi colaborare între Stat şi Biserică, astfel încât toți pelerinii să se poată ruga Sfintei Parascheva în mod liber în aceste zile, cu respectarea strictă a tuturor măsurilor sanitare dispuse de autorităţile competente.”, este mesajul Patriarhului Daniel, potrivit portalului doxologia.ro.

Citește și: Mitropolitul Teofan: „Este o situaţie foarte greu de înţeles şi de acceptat”

Între timp, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Iași a decis să nu schimbe regula stabilită, aceea ca până pe 15 octombrie să nu fie permis accesul în Catedrală pentru credincioșii care nu au în buletin domiciliul în municipiul Iași. Au fost admise doar niște excepții, de natură organizatorică: personalul de la Ahiepiscopie, studenții de la Teologie și voluntarii care ajută la organizarea sărbătorii de Sfânta Parascheva, conform digi24.ro.

Reamintim că județul Iași se află pe locul al doilea în ceea ce privește rata de noi îmbolnăviri cu coronavirus, astfel fiind de înțeles măsurile luate de către autoritățile locale, susținute de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, care luni a decis ca participanții la pelerinaje să fie doar cei din localitățile în care are loc evenimentul religios.

Citește și: Primarul Iașiului confirmat cu Covid. Județul, locul doi la cazuri în 24 de ore

#News