Tatăl lui Vlad Pascu, tânărul care, drogat fiind, a accidentat mortal două persoane la 2 Mai a făcut, luni, primele declaraţii după incidentele în care sunt implicaţi membrii familiei sale. El a catalogat situaţia ca fiind „un dezastru”, potrivit digi24.ro.
„Este un dezastru pentru noi. Ce pot să spun, este un dezastru pentru noi toţi, nu numai pentru mine. Mă pun de cele mai multe ori şi, sigur, nu pot schimba scaunul cu părinţii aceea. Am trei copii, ştiu ce înseamnă asta. (…) Acest copil a greşit, a greşit foarte mult”, a declarat, luni, Mihai Pascu.
Mihai Pascu afirmă că a venit în România pentru două zile, dar presiunea asupra familiei sale a fost enormă. „Eu când am venit în România am venit pentru ca să ne facem o lucrare stomatologică la Constanţa, fix pentru 2 zile am avut bilet de avion, iar presiunea, deci care a fost vizavi de mine, de familia mea, a fost foarte mare. Îmi cer scuze că nu sunt coerent, presiunile sunt foarte, foarte mari”, a mai afirmat Mihai Pascu. Acesta a adăugat că întreaga sa familie este ”în diferite puncte”. „Ori sunt arestaţi, deci doi dintre ei, Vlad, fiul meu, pe care nu l-am văzut de două luni de zile. Când am venit în ţară, am venit pentru ca să-l văd”, a mai afirmat Mihai Pascu.
Acesta susţine că fiul său, Vlad, nu a avut foarte mulţi bani la dispoziţie.
„O să sune foarte prost, ştiţi că toată lumea se aşteaptă să dau nişte răspunsuri acelea de multimilionar da, şi o să fac o glumă. Ştiţi ce am fost înainte să fiu milionar. Miliardar!”, a mai afirmat Mihai Pascu. El a precizat că are zece firme, şase dintre ele nefiind funcţionale. Vlad Pascu şi părinţii săi au fost trimişi în judecată de către procurorii DIICOT pentru diferite infracţiuni, Vlad şi mama sa sunt arestaţi preventiv, iar Mihai Pascu este plasat sub control judiciar. Mii de costume şi accesorii de decor din filme celebre, scoase la licitaţie