O comoară istorică, veche de 2.400 de ani, a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. Doi căutători de vestigii au găsit, ascunse în pământ, 60 de monede din argint, care ar data din secolele IV – III înainte de Hristos. Descoperirea arheologică este o premieră pentru zona Moldovei, spun reprezentanții Muzeului Județean, potrivit digi24.ro.
Descoperirea istorică a fost făcută în pădurea din comuna Copălău, județul Botoșani
Marian Alecu și Adi Dănilă, doi căutători de comori, se aflau de câteva ore la plimbare, când detectoarele lor de metale i-au călăuzit spre locul în care era ascunsă „comoara”: 60 de monede din argint vechi de aproximativ 2.300 – 2.400 de ani. „Nu ne-am așteptat, a fost ceva senzațional pentru noi! Nu am căutat niciodată ceva anume, doar ieșim la mișcare. Acum a fost norocul nostru, ziua noastră norocoasă. Ne ghidăm să nu mergem în siturile arheologice. În rest, cea mai importantă este mișcarea pentru noi. Au rămas impresionați de descoperirea noastră, nu se așteptau să găsim așa ceva, nefiind specifice zonei noastre, s-au găsit mai mult în zona carpatică, e o descoperire senzațională și sperăm să aflăm mai multe de la muzeu!”, a povestit Adi Dănilă.
Conform legii, cei doi prieteni au anunțat imediat autoritățile locale. Monedele istorice au fost predate apoi Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu Național Botoșani, urmând ca apoi să fie transferate la Muzeul Județean Botoșani
„Este vorba despre niște monede din timpul lui Filip al II-lea, cam 300 – 400 de ani înainte de Hristos. Despre circulația lor nu pot să vă dau detalii până nu merg pe mâna specialiștilor, adică toate lucrurile care țin de autentificarea lor, despre cercetarea lor vor veni după ce vor fi expertizate de către arheologii Muzeului Județean, care vor completa demersul făcut de cei doi amatori care au deținut detector de metale în condițiile legii, pentru că oamenii au fost și le-au declarat la poliție, conform legislației în domeniu. Descoperirea a fost făcut în afara unui sit arheologic reperat în Repertoriul Arheologic Național sau în lista Monumentelor Istorice”, a explicat Dănuț Huțu, directorul Direcției pentru Cultură.
Deși în sudul Românei s-au mai descoperit astfel de monede, pentru zona Moldovei este o premieră, menționează sursa citată.
„Astfel de monede nu au mai fost descoperite, doar din alte epoci. Din ce am vorbit cu cei de la Muzeul Județean, tipologia asta s-a mai descoperit în România, deci nu e o descoperire unică la nivel național”, a declarat Dănuț Huțu. Botoșaniul este printre județele cu cele mai multe situri arheologice. Potrivit datelor Repertoriului Arheologic Național (RAN), instituit pentru a localiza și a evalua cât mai precis monumentele, ansamblurile și siturile istorice, județul se află pe locul trei în top, cu 1.838 de situri istorice. Pe locul doi este Timiș, cu 1.900, în timp ce prima poziției îi revine județului Tulcea, cu 3.889 de situri istorice.