În perioada 5 – 6 octombrie 2024, în municipiului Galați, au avut loc 3 incidente violente, în care au fost implicați membrii a două grupuri de tineri. Pentru a investiga incidentele și a preveni escaladarea conflictului, a fost constituită o echipă formată din polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Galați, Poliției municipiului Galați (Secțiile 1-5 și Biroul de Investigații Criminale), Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciul Criminalistic, sprijinită de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați, potrivit g4media.ro.
„Din cercetările preliminare a reieșit că, la data de 5 octombrie 2024, în jurul orei 15.30, într-o sală de sport de pe bulevardul George Coșbuc, ar fi avut loc o altercație între trei tineri, care și-ar fi adresat injurii și s-ar fi îmbrâncit”, au precizat reprezentanții IPJ Galați.
În aceeași zi, în jurul orei 20.15, unul dintre tinerii implicați, de 23 de ani, însoțit de concubina sa și un cunoscut, ar fi fost amenințat de patru bărbați mascați, înarmați cu obiecte contondente și tăietor-înțepătoare, în apropierea unui magazin de pe strada Basarabiei din municipiu. Cei trei s-au refugiat în magazin, iar cei patru bărbați au părăsit zona în grabă. „La data de 6 octombrie 2024, în jurul orei 16.40, același tânăr, de 23 de ani, însoțit de nouă persoane, s-ar fi deplasat cu trei autovehicule la un imobil de pe strada Muzicii pentru a-i căuta pe cei cu care se afla în conflict. Aceștia au produs distrugeri minore la poarta imobilului folosind obiecte contondente și au plecat fără a agresa pe nimeni”, adaugă reprezentanții IPJ Galați.
După incident, mai multe persoane din imobil s-au prezentat la Secția 1 Poliție Galați pentru a sesiza cele întâmplate
În zona secției, membrii celor două grupuri s-au întâlnit, iar un bărbat, de 37 de ani, simțindu-se amenințat, ar fi tras un foc de armă neletală cu bile de cauciuc în plan vertical. În cursul aceleași zile, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Galați au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de bărbatul, de 37 de ani, din municipiul Galați, bănuit de comiterea infracțiunii de uz de armă fără drept, iar după prezentarea acestuia la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile. De asemenea, în cursul zilei de 7 octombrie 2024, au fost depistați 5 bărbați, dintre cei care ar fi participat la incidentul de pe strada Muzicii, cu vârste cuprinse între 22 și 32 de ani.
Aceștia au fost conduși la poliție pentru audieri, iar după administrarea materialului probator în cauza penală, în care sunt efectuate cercetări pentru infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice
Polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a acestora, urmând ca, în cursul zilei de marți, 8 octombrie, să fie prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. „Precizăm că membrii celor două grupuri nu fac parte din structuri infracționale organizate, conflictul având la bază motive minore, izbucnite în urma unei îmbrânceli la sala de sport”, au explicat reprezentanții IPJ Galați.
Descinderi de amploare la clanurile de interlopi din Ialomița