Când începe prima vacanță a elevilor

Vacanța din octombrie va avea loc între 26 octombrie și 3 noiembrie.

Elevii vor intra în vacanță pe 26 octombrie 2024. Astfel, aceștia vor rămâne acasă de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024, potrivit stiripesurse.ro.

Vacanța din octombrie 2024, care marchează terminarea primului modul al anului școlar, va avea loc între 26 octombrie și 3 noiembrie.

În plus, multe școli au planificat activitățile din cadrul „Săptămânii Altfel” imediat înainte de această vacanță, oferind elevilor oportunități de învățare prin experiențe inedite. Începând cu 26 octombrie, copiii de grădiniță vor avea parte de vacanță, rămânând acasă până pe 3 noiembrie. Astfel, atât preșcolarii, cât și elevii se vor bucura de această perioadă de relaxare, care reprezintă o pauză binevenită după finalizarea primului modul al anului școlar, care a fost destul de scurt.

Modulul 2 va începe pe 4 noiembrie 2024, iar copiii vor continua școala până pe 20 decembrie 2024, când va începe vacanța de iarnă.

Elevii vor avea vacanță de iarnă începând cu 21 decembrie. Aceștia au ocazia de a celebra sărbătorile de iarnă și, eventual, de a se bucura de câteva zile de zăpadă. Vacanța va dura până pe 7 ianuarie, când va începe al treilea modul al anului școlar. Această pauză le va permite să se relaxeze și să se distreze înainte de revenirea la activitățile școlare.

Care este structura anului școlar

Modulul 1: de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024;

Vacanța de toamnă: de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024;

Modulul 2: de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024;

Vacanța de iarnă: de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025;

Modulul 3: de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;

Vacanța de schi/mobilă: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie— 2 martie 2025;

Modulul 4: de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;

Vacanța de primăvară: de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;

Modulul 5: de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;

Vacanța de vară: de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.

Elevii vor intra în vacanță pe 26 octombrie 2024. Astfel, aceștia vor rămâne acasă de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024.

Descoperire arheologică într-o pădure din județul Botoșani