Începând de astăzi, pentru 30 de zile, România a intrat în carantină parțială, iar printre măsurile luate de autorități pentru limitarea răspândirii infectării cu noul coronavirus se află și închiderea școlilor, cu trecerea cursurilor în sistemul online. Potrivit șefului DSU, Raed Arafat, în funcție de analiza efectelor pe care le vor avea aceste măsuri se va decide care vor fi pașii următori.
Astfel, posibilitatea de suspendare a școlii fizice până pe 31 decembrie 2020, prin ordin de ministru, a fost aprobată prin OUG 192, act normativ care a fost publicat în Monitorul Oficial Nr. 1.042.
„Caracterul urgent al prezentului act normativ decurge din faptul că starea de urgență, precum și starea de alertă se instituie numai în situații excepționale, cu aplicabilitate limitată atât în timp, iar suspendarea activităților didactice de predare, evaluare, care presupun interacțiunea față în față, poate să fie dispusă de autoritățile din domeniu și în afara acestor situații deosebite fundamentat pe baza deciziilor dispuse de Comitetul Național pentru Situații de Urgență”, se arată în preambului actului normativ.
Citește și: Cioloș: „În educaţie avem consecinţe ireversibile”
OUG 192 modifică Legea 55/2020, iar articolul 38 are un nou alineat care prevede: „În perioada noiembrie 2020-31 decembrie 2020, prin excepție de la prevederile alin. (1), prin ordin al ministrului educației și cercetării, în baza hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență și analizei situației epidemiologice la nivel național, se pot dispune suspendarea activităților care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și continuarea activităților didactice în sistem on-line”.
Cursurile primului semestru a anului școlar 2020-2021 au început în 14 septembrie, urmând să se încheie pe 29 ianuarie 2021, cu vacanța de iarnă în perioada 23 decembrie 2020 și 10 ianuarie 2021. Semestrul al doilea va dura din 8 februarie 2021 până pe 18 iunie 2021.
Citește și: Victor Ponta revoltat de inepțiile de la „Educația” lui Anisie