Ludovic Orban
Ludovic Orban

A fost olimpic la fizică, dar a și chiulit. Știe limba română, dar tatăl său este de etinie maghiară, iar Brașovul este orașul copilăriei sale. Ludovic Orban a fost de mic copil un om al extremelor, al paradoxurilor. I-a plăcut școala, dar și chiulul, liniștea, dar și petrecerile și are o colecție impresionantă de fotografii din vremea când încă nu știa ce înseamnă politica.

Și, dacă tot vorbim de politică, Ludovic a descoperit-o în anul 1992. A fost a membru al PNL – Aripa Tânără, devenit ulterior PL ’93. Ca urmare a remanierii guvernamentale din 5 aprilie 2007, Ludovic Orban a fost numit în funcția de ministru al Transporturilor. Este vorba de Guvernul Tăriceanu și de o funcție pe care a îndeplinit-o până la încheierea mandatului acestui guvern. Adică până pe 22 decembrie 2008.

La alegerile parlamentare din 2008 a fost ales deputat de București, mandat pe care și l-a reînnoit în 2012.

În octombrie 2019, președintele Klaus Iohannis l-a însărcinat pe Ludovic Orban să formeze un nou guvern. Cabinetul său a primit votul de încredere al Parlamentului pe 4 noiembrie. În seara aceleiași zile, a depus jurământul la Palatul Cotroceni.

Și totuși. Ce e dincolo de politică? Și cum arăta micul Orban în copilărie?

Viața lui Ludovic Orban a început în data de 25 mai 1963, în Brașov, într-o familie multietnică, tatăl său fiind de etnie maghiară, iar mama sa de etnie română. Ludovic Orban este fratele mai mic al lui Leonard Orban, fost comisar european pentru Multilingvism și fost ministru al Afacerilor Europene.

În clasa a IX-a, Ludovic Orban a fost olimpic la fizică și trebuia să ajungă la faza națională. Avea un punctaj egal cu un coleg ai cărui părinți erau mai influenți și, cum din fiecare județ putea să meargă doar un singur elev, nu a ajuns decât acela.

Ambiție. Supărare. Și o mică răzbunare.

”De supărare, în trimestrul următor am chiulit de la teza de fizică. Eu și alt coleg,  Marius, am sărit pe geam chiar înainte de teză și ne-am dus la Muzeul de Științele Naturii, nu singuri, ci împreună cu două fete. Evident, a trebuit să dau teza ulterior și am fost aspru muștruluit de mama mea, care a fost informată imediat de profesoara de Fizică de chiulul de la teză. Nu aveam o problemă cu Fizica, dar a fost o formă de frondă, de protest”, a povestit Ludovic Orban pentru cetateanul.net.

Citește și: Orban va prezenta stadiul proiectului de buget, la „Ora prim-ministrului”

#News