O femeie din comuna Floreşti, judeţul Brăila, a rămas fără bunuri în valoare de circa 20.000 de lei. Obiectele i-au fost furate de un bărbat pe care l-a cunoscut pe internet, potrivit stiripesurse.ro.
La data de 7 noiembrie a.c., poliţiştii Secţiei Rurale Floreşti au identificat, depistat şi reţinut un tânăr de 26 de ani, din judeţul Brăila
În fapt, la data de 25 octombrie a.c., tânărul, în timp ce se afla în vizită la domiciliul unei femei, din Floreşti, i-ar fi sustras mai multe bunuri precum un telefon mobil, bijuterii, o geantă, dar şi bani. El a cauzat un prejudiciu total de aproximativ 20.000 de lei”, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova. Cei doi s-au cunoscut pe internet, fiind la prima întâlnire. Domiciliul inculpatului a fost percheziţionat, anchetatorii găsind o parte din bunurile sustrase. În baza probatoriului administrat, faţă de tânărul în cauză a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore. El va fi prezentat unităţii de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive. Cercetările sunt continuate de poliţişti, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt. Bărbat arestat pentru agresarea sexuală a două minore din București