Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand s-a revoltat după ce primarul general al Capitalei Nicușor Dan și-ar fi exprimat părerea cu privire la situația gunoaielor din Sectorul 1. Potrivit mesajului postat de Clotilde Armand, Nicușor Dan ar fi sugerat ca soluția rezolvării problemei „gunoaielor” să fie plata facturilor, soluție pe care Armand o exclude din start, declarând că aceste facturi ar fi fost emise nelegal de compania în cauză.
„Am ascultat declarațiile Primarului General privind situația gunoaielor din Sectorulul 1. Acum, nu știu dacă actualul primar cunoaște la fel de bine contractul firmei de salubrizare cu Primăria Sectorului 1… însă apreciez că ne-a oferit o soluție: să plătim facturile emise nelegale de această companie.”
Clotilde Armand: „Îl rog public pe domnul Primar General al Bucureștiului să ne trimită o dispoziție semnată/parafată de dumnealui prin care își asumă achitarea facturilor”
Mai mult decât atât, Clotilde Armand îi sugerează primarului general să își asume plata acelor facturi, prin semnarea unei dispoziții în acest sens, explicând motivele pentru care soluția propusă de acesta nu este una câtuși de puțin morală, având în vedere ancheta DNA pentru creșterea nelegală a tarifelor.
„Așadar, putem trece peste decizia Curții de Conturi care a decis că tarifele pentru serviciul de salubrizare au crescut ilegal, putem trece peste faptul că nu avem buget votat și alocat și nu putem face rectificarea bugetară din cazua deficitului de 1 miliard de lei, putem trece peste dosarul deschis la DNA privind creșterea nelegală a tafifelor. Dar putem trece și peste faptul că am început să verificăm facturile emise de firma de salubrizare și am găsit analizând aparatele GPS ale mașinilor că servicile facturate nu au fost prestate?!Dacă putem face toate acestea atunci îl rog public pe domnul Primar General al Bucureștiului să ne trimită o dispoziție semnată/parafată de dumnealui prin care își asumă achitarea facturilor. Toți experții și tot aparatul Primăriei Sectorului 1 o să fie încântat.Vă promit că vom face tot posibilul ne vom conforma. Până atunci îl rog să nu mai complice inutil lucrurile.”, mai spune Clotilde Armand.
Citește și: Clotilde Armand: „Am supărat o mare companie de salubrizare”