Caramitru: „Închideți-l pe Barna în casă și luați-i telefonul”

Antipatia lui Andrei Caramitru pentru liderul USR Dan Barna nu mai este un secret pentru nimeni. De altfel, nu o singură dată acesta i-a cerut lui Barna demisia, fiind de părere că unul dintre motivele scăderii în sondaje a USR PLUS ar fi chiar „vârful de lance” reprezentat de co-președintele alianței.

Astfel, într-o notă oarecum umoristică, Andrei Caramitru îi sfătuiește pe cei de la USR PLUS să-l închidă pe Dan Barna în casă, să-i confiște telefonul, măcar până la încheierea negocierilor cu privire la alegerea unui prim-ministru.

Caramitru: „Și după parcați-l undeva să nu poată face multe prostii”

„Închideți-l pe Barna in casa si luați-i telefonul pana se închide negocierea asta (zice ca nu avem nevoie de un general ca prim ministru și vrea sa fie el sef la camera deputatilor de exemplu – astea doar azi așa de încălzire). Și după parcati-l undeva sa nu poata face multe prostii. Ca dacă continua sa spună numai tâmpenii o sa ne convingem ca e mai inteligent Ciolacu. Aferim și doamne ajută”, a scris Andrei Caramitru pe pagina sa de Facebook.

Andrei Caramitru a fost consilierul lui Dan Barna.

Citește și: Caramitru îi vrea demiși pe Barna și pe Orban

#News