Auzind despre propunerea celor de la PNL pentru funcția de premier, social democratul Vasile Dîncu a declarat că nu o vede ca fiind o propunere serioasă. Mai mult decât atât, Dîncu este de părere că o astfel de propunere nu are nicio șansă să ajungă la votul parlamentului, astfel că liberalii l-ar folosi pe Florin Cîțu acum pe post de paravan adevăratului propus pentru postul de premier de „centru-dreapta”, pe care îl vor scoate la lumina în perioada urmăroare.
„Eu nu cred că este o propunere serioasă. Ne aducem aminte că a mai fost propus la un moment dat și a fugit cu mandatul. Eu nu cred. Am auzit liderii PNL la televiziune spunând următorul lucru,: noi nu vom propune candidat, așteptăm să ne spună președintele României, care e singurul care are legitimitate. M-a șocat această afirmație, pentru că am înțeles că partidul nu are o soluție.
Cred că este o propunere de etapă, care vrea să arate că și PNL are o opțiune, după ce președintele îl propusese pe domnul general Ciucă interimar. Probabil se simulează diversitatea. În primul rând, domnul Citu a fost în postura de ministru de Finanțe și a ramans la calitatea de analist, nu a vrut să meargă în parlament, a intrat în polemici. S-a ocupat mai degrabă comunicaţional. Rezultatele financiare sunt foarte proaste. Să nu uităm că are un atac speculativ la adresa leului și nu știu dacă nu va cântări de asemenea în imaginea publică a unuia care vrea să fie premier.” a spus Vasile Dîncu.
Vasile Dîncu nu crede că propunerea „Cîțu” va ajunge la votul din Parlament
„Premierul trebuie să fie o personalitate integrală și ar fi bine mai ales în această perioadă să fie cineva care nu a pierdut atâta încredere prin această guvernare. E o mișcare de acoperire a adevăratei propuneri. Nu cred că va ajunge la votul din parlament. Cred că mai este mult până atunci. Cred că cei din PNL s-au gândit că este nevoie de o uzură. Dacă îl pui pe adevăratul candidat ar fi o uzură până la vot. Cred că vor veni cu adevărul candidat în ultimul moment””, a mai declarat Dîncu la Digi 24.
Citește și: Cîțu, propus din nou pentru funcția de premier