Prim vicepreședintele PSD, Gabriela Firea nu vede cu ochi buni numirea lui Nicolae Ciucă, ministrul MApN, în funcția de premier interimar, după demisia lui Ludovic Orban. Firea consideră că se dă un semnal nepotrivit Europei, de dictatură militară.
„Votul PSD a fost un vot împotriva PNL. INS a furnizat informații care relevă că economia s-a contractat 5 procente în ultimele 9 luni, deci unde e schimbarea în bine anunțată de Orban și încă ministrul de Finanțe Cîțu? Acea revenire în V a economiei nu există decât în imaginația ministrului de finanțe, căruia îi cer demisia în mod explicit. Nu este de ajuns faptul că luni, Orban și-a dat demisia. Miniștrii care au îngropat domeniul Sănătății, Economiei, Educației, trebuie să plece imediat.
Președintele Iohannis nu are altă variantă decât să accepte votul democratic al românilor, să accepte propunerea noastră de premier Alexandru Rafila și să se găsească o formulă de guvernare, în principal să fie PSD și specialiștii săi și să scoată țara, atât din criza sanitară, cât și din cea economică”, a declarat Firea, într-o conferință de presă.
„Îi apreciez pe militari și merită tot respectul nostru”
Gabriela Firea a precizat că îi respectă pe militari, dar că nu este deloc potrivită această numire a lui Nicolae Ciucă. „Pleacă domnul Orban care a înecat economia și vine domnul Ciucă. Îl cunosc personal, dar ce semnal dăm noi în întreaga Europă, că aducem militari la conducerea țării? Ne îndreptăm spre o dictatură militară? Îi apreciez pe militari și merită tot respectul nostru, dar cred că am transmis o notă proastă democrațiilor europene punând un militar la conducerea țării”, a transmis printre altele Gabriela Firea.
Citește și: Firea, categorică: „Cu PNL noi nu vrem sa facem nici o majoritate”