Europarlamentarul Rareş Bogdan a anunţat miercuri, la Digi 24, că liberalii vor discuta cele trei propuneri pentru funcţia de premier, printre care se numără şi actualul prim-ministru interimar Nicolae Ciucă. Rareș Bogdan a precizat că Orban va avea o întâlnire, la ora 14.00, cu preşedintele Klaus Iohannis pentru a discuta despre aceste propuneri.
„Premierul României va trebuie să lucreze, pentru că nu vrem scandal între Palate, vrem o situaţie în care premierul să lucreze perfect cu preşedintele. Situaţia este una deloc simplă în România, avem o situaţie de pandemie, avem o iarnă care a venit peste noi, avem o criză economică pe care să o evităm sau să trecem prin ea cu succes. Avem trei persoane, una dintre ele a fost vehiculate în spaţiul public, alta nu.
Al treilea nume exista şi aseară, iar acest nume nu a scăpat presei. Se va discuta astăzi, tocmai de asta merge preşedintele partidului la Cotroceni pentru a sta de vorbă pe baza celor trei nume. PNL este într-un parteneriat cu preşedintele României, nu într-o subordonare”, a afirmat Rareş Bogdan miercuri la Digi 24.
„Nimeni nu militarizează România”
După supozițiile că România s-ar îndrepta spre o „dictatură militară”, expuse de către social democrați, prin vocea Gabrielei Firea, Rareș Bogdan a precizat că nu este cazul de așa ceva.
„Ludovic Orban e un liberal de 30 de ani, eu sunt liberal de un an jumătate, Robert Sighiartău de 8 ani, Alina Gorghiu de vreo 20. Faptul că Nicolae Ciucă e membru al PNL de 3 luni şi că a fost şef de Stat Major şi a coordonat armate din Afganistan şi Irak. Nimeni nu militarizează România. Domnul Ciucă e senator ales în judeţul Dolj cu 25% în judeţul Dolj, e un om extrem de raţional, extrem de hotărât, un om pro-occidental şi un patriot. E un om în care eu cred şi ca mine sunt foarte mulţi. Dacă domnia sa va ajunge să fie desemnat, să fie nu doar soluţia de avarie, nu consider că cineva doreşte să anuleze drepturi civile sau să anuleze democraţia, chiar dacă unii politicieni şi mai nou oameni din USR că este o soluţie greşită. Sunt absolut convins că Dacian Cioloş şi ceilalţi lideri ai USR-PLUS înţeleg că urmează perioade complicate şi că e nevoie de un premier în care preşedintele Iohannis să aibă încredere”, a completat Rareş Bogdan.
Citește și: Gabriela Firea: „Ne îndreptăm spre o dictatură militară?”