Vica Blochina s-a decis să plece definitiv din România, însă pentru asta mai are de rezolvat o chestiune foarte importantă. Vânzarea apartamentului de lux pe care îl deține în „zona zero” a Capitalei și pe care era la un pas să îl piardă, din cauza datoriilor acumulate la întreținere. Apartamentul a fost scos, în luna august a acestui an, la licitație, la un preț mult sub cel al pieței, dar mai ales al valorii pe care i l-a dat Vica prin îmbunătățirile aduse. Datoria de aproape 4.000 de euro a fost achitată, astfel că acum poate să îl vândă la prețul dorit.
„Eu mi-am scos deja apartamentul la vânzare. Are 150 de metri pătrați (n.r. deși în anunțul privind licitația apare o suprafață de 105 mp), trei camere și garaj cu două locuri. Îl dau cu 400.000 de euro. I-am fixat prețul. E situat central. Îmi doresc să mă mut din România! La anul mă mut în Statele Unite! Nu am vrut să plec până acum din cauza lui Edan, am vrut să-l pun pe picioare. Dar acum Edan e mare. Am afaceri noi cu gașca cu care tot plec prin vacanțe”, a declarat Vica Blochina la „Teo Show”, la Kanal D.
Totodată, aceasta pune aceste schimbări pe seama faptului că vrea să trăiască pentru ea. Mai mult decât atât, Vica exclude ideea unui al doilea copil, chiar dacă la anii săi asta nu poate să fie o problemă, amintindu-ne de Ramona Bădescu care a devenit mamă, e drept că prima dată, înainte de a împlini 51 de ani. „Este suficient. Am deja un copil și mi se pare că vârsta nu mai îmi permite. Tânără, aici, sunt (arătând spre cap), dar corpul…”, a mai spus Vica, adăugând că în acest moment nu are nevoie să aibă „un soț în casă”, exemplificând că are destule familii în cercul ei, care sunt nefericite, chiar dacă „au un soț”.
Vica a declarat că a avut un an nefast, dar a găsit puterea să se replieze, mai mult, să ia decizia privind plecarea din România, unde este stablită din 1992. „A fost un an nefast pentru mine. Am avut de două ori accident cu mașina. Pe șoferul care m-a lovit ultima dată l-am iertat. M-a sunat șeful lui că-l dă afară. Nu am vrut să-i fac rău. M-am speriat foarte tare! Mașina o repar și o mai țin un an de zile până plec în America”, a mai spus fosta balerină originară din Lituania.
Citește și: Vica Blochina rămâne „pe drumuri”