Fostul președinte al Consiliului Județean Botoșani, Florin Țurcanu, a fost condamnat definitiv de magistrați la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare. Faptele au fost comise în perioada iunie 2013-septembrie 2014,sentința pronunțată de Curtea de Apel Suceava fiind definitivă și nu mai poate fi contestată, potrivit g4media.ro.
Florin Țurcanu trebuie să execute condamnarea în regim de detenție
. Dosarul a fost instrumentat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, care au explicat și motivele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată. Potrivit DNA, în calitate de președinte al Consiliului Județean Botoșani, inculpatul Țurcanu Florin a pretins și primit de la administratorul mai multor firme din Botoșani sume de bani și alte foloase materiale în cuantum de 272.906,16 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcție și amenajare executate la un imobil declarat ca fiind în proprietatea inculpatului Anușcă Aristomel (socrul lui Țurcanu Florin), situat în municipiul Botoșani, la care se adaugă și cheltuieli privind achiziționarea unor aparate și bunuri de uz casnic.
Anușcă Aristomel l-a ajutat pe ginerele său Țurcanu Florin, intermediind primirea banilor și a foloaselor necuvenite.
În schimbul acestor foloase,Țurcanu Florin i-a promis omului de afaceri că își va folosi influența dată de funcția pe care o deține, pentru a interveni asupra unor funcționari publici din cadrul Consiliului Județean Botoșani și din cadrul a două primării de comună de pe rază aceluiași județ, Dângeni și Avrămeni, astfel încât să fie atribuite, prin încredințare directă, 3 (trei) contracte de lucrări și furnizare de bunuri, în valoare de peste 600.000 lei, firmelor administrate de omul de afaceri, lucru care s-a și întâmplat ulterior, potrivit DNA. De asemenea, inculpatul a pretins că are influență și că va interveni asupra membrilor comisiilor de licitație, funcționari publici din cadrul Consiliului Județean Botoșani, cu atribuții în materia achizițiilor publice, pentru a-i determina să favorizeze una din firmele omului de afaceri pentru câștigarea unor licitații publice privind contracte de execuție lucrări a căror finanțare era asigurată din fonduri provenind de la Uniunea Europeană, bugetul de stat și bugetul local”, au arătat procurorii DNA.
Amendă pentru o asociație de proprietari pentru afișarea listei cu datornici