Centrul Infotrafic anunţă, sâmbătă, că nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile, dar se circulă în condiţii de ceaţă în judeţele Arad, Caraş-Severin, Prahova şi Timiş, potrivit g4media.ro.
De asemenea, din cauza vântului puternic, sunt sistate manevrele în porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud-Agigea şi Mangalia.
”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) informează că, la această oră, nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile”, anunţă, sâmbătă, Centrul Infotrafic. Pe DN 79, între localităţile Salonta şi Inand, judeţul Bihor, traficul rutier se desfăşoară în continuare alternativ, pe un sens. Nu sunt valori ridicate de circulaţie, după ce un tir a rămas imobilizat pe carosabil din cauza unei defecţiuni tehnice. Autocamionul este semnalizat corespunzător şi se estimează ca în cursul dimineţii să fie extras cu ajutorul unui utilaj de mare tonaj.
”Este semnalată ceaţă, ce reduce vizibilitatea în trafic sub 200 de metri, pe alocuri sub 50 de metri, dar şi precipitaţii sub formă de burniţă ce favorizează depunerea de polei, pe mai multe drumuri din judeţele Arad, Caraş-Severin, Prahova şi Timiş”, a mai transmis Infotrafic.
Potrivit meteorologilor, în aceste judeţe se va semnala ”ceaţă, care determină scăderea vizibilităţii sub 200 m, izolat sub 50 m, asociată cu burniţă ce va favoriza, în funcţie şi de condiţiile locale, formarea poleiului sau gheţuşului”. Avertizarea cod galben este valabilă până la ora 10.00. Centrul Infotrafic precizează că pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 Bucureşti-Piteşti, A2 Bucureşti-Constanţa, A3 Bucureşti-Ploieşti, DN 1 Ploieşti-Braşov şi DN 7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu, se circulă pe un carosabil parţial umed, cu vizibilitate bună şi valori reduse de trafic.
De asemenea, din cauza vântului puternic, sunt sistate manevrele în porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud-Agigea şi Mangalia.
Pentru a nu fi implicaţi în producerea de accidente rutiere, poliţiştii fac următoarele recomandări conducătorilor auto: să folosească luminile de ceaţă, sistemele de iluminare-semnalizare şi de climatizare-dezaburire, pentru a vedea şi a fi observaţi în trafic; să circule cu foarte mare atenţie, pentru a putea evita orice obstacol; să evite pe cât posibil manevra depăşirii, iar dacă este necesar, să o realizeze numai după o asigurare temeinică; să reducă pe cât posibil viteza de deplasare. Bărbat împușcat la o partidă de vânătoare