Ioan Aurel Pop acuză că i s-a furat identitatea

Președintele Academiei Române se declară nemulțumit de faptul că „hoțul” de identitate i-ar fi scris al doilea prenume cu „a” mic

Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, se plânge că ar fi fost ținta unui unui furt de identitate pe rețelele de socializare. Potrivit acestuia, în numele lui s-ar fi creat un cont fals pe care s-ar posta texte semnate de el dar care, conform postării sale de pe contul adevărat, nu ar fi ale lui.

Frustrat de situația creată, Ioan Aurel Pop acuză o fraudă împotriva lui și cere sfatul urmăritorilor săi, întrebându-i ce este de făcut într-o astfel de situația „frustrantă”.

Noi am căutat pe Facebook respectivul cont invocat de președintele Academiei Române ca fiind făcut în numele lui, însă singurul rezultat a fost următorul, un cont fără fotografie de profil și cu o singură postare publică, ce se poate vedea și în imaginea de mai jos.

Aurel cu „a” minuscul

Poate cea mai mare nemulțumire a președintelui Academiei Române este faptul că „hoțul” de identitate și-a scris al doilea prenume cu „a” mic, ceea ce știm cu toții că e un afront la integritatea unui asemenea personaj.

„Dragi prieteni,

Cineva mi-a creat (demult, dar nu am dat importanță chestiunii) un cont fals de Facebook (Ioan-aurel Pop …, cu numele de Aurel scris cu inițială minusculă), unde eu nu intru niciodată. Nici nu știu cum! Dar mulți au fost înșelați, mai ales că se pun acolo din când în când postări semnate cu numele meu care nu-mi aparțin. Nu știu cum să scap de acest fapt, care devine jenant …

Oare aveți vreo soluție? Mii de mulțumiri!”, este mesajul academicianului Ioan-Aurel Pop.

Citește și: Japonia recordurilor: zăpadă de doi metri (VIDEO)

#News