Nutriţionistul Adina Rusu consideră că există un fenomen supranumit „efectul noului început”, potrivit căruia luna ianuarie poate fi oportună pentru schimbări şi pentru stabilirea unor noi obiective, deoarece poate acţiona asemenea unui „reper temporal” şi poate aduce o reînnoire a motivaţiei pentru atingerea ţintelor stabilite, potrivit g4media.ro..
Potrivit Adinei Rusu, în ceea ce priveşte alimentaţia, cercetările arată că 80% dintre regimurile pentru scăderea în greutate pornite la început de an eşuează până la mijlocul lunii februarie.
„Motivele pentru acest eşec pornesc de la lipsa unui plan concret, de la dietele prea restrictive şi de la oboseala cauzată de acestea. Există însă alţi factori care ne pot influenţa abilitatea de a atinge obiectivele stabilite pentru noul an. Astfel, conform studiilor realizate în acest sens, secretul ar sta, mai curând, în stabilirea unui plan pentru dobândirea unor obiceiuri noi, decât în eliminarea unor obiceiuri proaste. Cu alte cuvinte, e mult mai uşor să adăugăm un comportament nou decât să scăpăm brusc de unul vechi”, a declarat Adina Rusu.
Potrivit aceasteia, oricât de admirabilă ar fi decizia de a ne corecta alimentaţia, nu este indicat să facem toate schimbările deodată, de pe o zi pe alta. „Schimbările bruşte pot duce rapid la ‘oboseala de dietă
’ şi la revenirea la obiceiurile alimentare proaste. Este, astfel, indicat ca, la început, să ne concentrăm pe schimbări mici, deoarece, în timp, acestea vor face o diferenţă foarte mare şi corectarea alimentaţiei se va realiza treptat, fără a ne obosi”, a arătat Adina Rusu.
Aceasta a menţionat că o primă schimbare pe care o pot face cei care şi-au propus să mănânce mai sănătos în noul an ar putea fi creşterea consumului zilnic de legume, fie că este vorba despre legume preparate termic sau crude.
„Ideal ar fi ca, pe cât se poate, legumele să facă parte din meniul stabilit pentru fiecare masă, cu o pondere mai mare la prânz şi la cină, când cel puţin jumătate din farfurie ar trebui să fie ocupată de legume non-amidonoase. Printre numeroasele beneficii pe care le aduc, legumele vor contribui la creşterea saţietăţii, la îmbunătăţirea tranzitului intestinal, la hidratare şi vor aduce şi un plus de vitamine, minerale şi alţi compuşi bioactivi, cum ar fi antioxidanţii”, a explicat Adina Rusu. Foarte utilă ar fi planificarea din timp a meniului cel puţin pentru câteva zile, fiind recomandat să ne axăm pe reţete cât mai simple, care să includă atât legume, cât şi surse de proteine de bună calitate, sărace în grăsimi. Astfel, carnea de pasăre, peştele, oul, fasolea şi soia sunt surse excelente de proteine, fiind recomandată reducerea consumului de brânzeturi şi carne grasă şi de produse procesate din carne. O altă schimbare simplă cu beneficii mari pentru alimentaţia de început de an poate fi înlocuirea glucidelor rafinate cu cereale integrale şi optarea pentru pâine graham şi paste integrale, compoziţia acestora aducând beneficii pentru realizarea digestiei, pentru reglarea glicemiei şi pentru saţietate, a subliniat Adina Rusu.
David Popovici: „Sigur că îmi doresc cel puţin o medalie la Jocurile Olimpice de la Paris”