O polițistă a ajuns la spital după un accident rutier produs în noaptea de joi, 9 ianuarie, în care autospeciala în care se afla a fost lovită puternic de o altă mașină și s-a răsturnat. Momentul impactului a fost capturat de un alt participant din trafic, potrivit ziare.com.
Accidentul a avut loc în jurul orei 23.00 la intersecția dintre bulevardul Nicolae Grigorescu cu strada Liviu Rebreanu.
Aflată în misiune, mașina de poliție avea semnalele vizuale și acustice pornite și a trecut pe roșu. O șoferiță a intrat pe verde în intersecție cu viteză mare și a intrat direct în autospeciala de poliție, chiar dacă ar fi trebuit să acorde prioritate autospecialei în misiune, indiferent de culoarea semaforului. „Poliţista aflată în autospeciala de poliţie, pe locul din dreapta faţă, a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele indicate fiind zero”, a declarat Oana Pîrvan, purtător de cuvânt Brigada Rutieră.
Polițistul care conducea autospeciala a încercat să evite impactul, însă nu a reușit, iar mașina de poliție s-a răsturnat complet. În urma accidentului, circulația din zonă a fost restricționată zeci de minute, iar Poliția Capitalei cercetează circumstanțele accidentului, pentru a determina cu șoferița care a lovit mașina de poliție nu a observat girofarurile sau sirenele.