Activitatea Compartimentului Terapie Intensivă Coronarieni din cadrul Secţiei Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Slatina a fost suspendată temporar din cauza deficitului de medici cardiologi, anunţă unitatea medicală prin intermediul unui comunicat, potrivit g4media.ro.
Sursa citată mai precizează că pacienții critici vor fi transferați către alte unități medicale.
„Începând cu data de 09.01.2025, s-a suspendat temporar activitatea Compartimentului Terapie Intensivă Coronarieni din cadrul Secției Cardiologie. Această măsură a fost luată din cauza deficitului de medici în specialitatea cardiologie, care a dus la imposibilitatea asigurării în totalitate a liniei de gardă în cursul lunii ianuarie”, se arată în comunicatul citat.
Astfel, ”pacienții aflați în stare critică vor fi transferați către alte unități spitalicești, conform acordurilor de colaborare și prevederilor legale în vigoare. Continuitatea asistenței medicale pentru pacienții internați în Secția Cardiologie, în zilele în care nu se asigură gardă în această specialitate, va fi asigurată de Secția Medicină Internă prin linia de garda”, precizează spitalul.
Reprezentanţii Spitalului Slatina mai precizează că sunt luate pentru completarea echipei medicale. „Această situație este temporară și ne propunem să o remediem în cel mai scurt timp posibil. Patru posturi de medici cardiologi sunt scoase pentru angajare”, se mai arată în comunicatul citat.