motto: “Conducătorul trebuie să cuprindă o întreagă umanitate în ființa sa.” – Ernest Bernea
Numai printr-un somn prelungit se poate explica realegerea unui personaj care, timp de cinci cât i-a fost primul mandat, nu a făcut chiar nimic pentru oameni și pentru Țară. Și dacă tot le place să soilească, poporanii îl lasă acum să facă tot ceea ce are chef, tot ceea ce îi trece prin căpățână sau ceea ce i se trasează, din interior sau din exterior.
Calcă legile în picioare, în primul rând Constituția, își ridică hachițele la rang de necesități de stat, își arată ura scrâșnită printre dinți la aproape fiecare ieșire în public, nu se sfiește să învrăjbească oamenii și să cheme la curățarea de pe fața pământului a celor care refuză să-i cinstească dosul.
Populația a mai dat semnalul, în acești treizeci de ani, că are structură de moluscă, când i-a mai dat lui Petrov, pentru două mandate de zece ani, șansa să belească tot ce vrea în țara asta, împreună cu o șleahtă de termite care a supraviețuit și care a început din nou să roadă la temeliile Țării . De data aceasta, cu o poftă și mai mare și hotărâtă să rupă țara definitiv.
Savantul creștin Ernest Bernea, într-un text extraordinar, intitulat “Bunul conducător”, face portretul unui mare și iubitor conducător, pe care românii nu l-au avut în ultimii 30 de ani. “Faptul însuși al conducerii omului de către om este în viața noastră un nenoroc. Îndreptarea acestei sorți triste poate veni pe o singură cale, și atunci numai în parte: prin ajungerea la conducere a celor mai bogați lăuntric, mai blânzi și mai darnici, a celor mai cuprinzători și mai spiritualizați dintre noi. Conducătorul, atât cât poate oferi viața noastră aci pe pământ, trebuie să iasă vădit deasupra nivelului de rând și anume prin tăria sa morală, prin forța nestăvilită a unui suflet creator. Conducătorul trebuie să cuprindă o întreagă umanitate în ființa sa.”
Dar, în viziunea savantului creștin, cum ar trebui oare să fie conducătorul de care, din păcate, nu am avut parte?! “Bunul conducător. Unde e bunul conducător? Acela care iubește cu toată ființa sa, care mângâie, care înalță? E atât de rar printre oameni! Popoarele caută mereu profeți și capătă în schimb cezari.”
